PESTE 300 DE LOCURI NOI DE PARCARE VOR FI AMENAJATE PE ȘOSEAUA GĂEȘTI DIN TÂRGOVIȘTE

Prima pagină » Administratie » PESTE 300 DE LOCURI NOI DE PARCARE VOR FI AMENAJATE PE ȘOSEAUA GĂEȘTI DIN TÂRGOVIȘTE

„Ne aflăm pe șoseaua Găești din Municipiul Târgoviște, principala cale de intrare în oraș a autoturismelor. Vorbim de aproximativ 3000 de autoturisme care intră în Târgoviște dimineața între ora 07:15 și 8:30. Aici, administrația locală târgovișteană derulează un proiect amplu de reabilitare a infrastructurii, reabilitare care presupune pe de o parte refacerea părții carosabile, rafacerea integrală a părții carosabile. Se vor turna trei straturi de asfalt, deja a fost turnat stratul al doilea. De asemenea refacerea trotuarelor, spațiul verde și canalizația pentru rețelele de telecomunicații. Totodată avem lucrări de preluare a apelor pluviale.
Pe ceea ce înseamnă ultimul strat de asfalt, luna aceasta, până la finalul lunii va fi turnat și ultimul strat de asfalt, stratul 3, și încercăm să realizăm și cât mai multe dintre parcările adiacente străzii cu precizarea că vom avea peste 300 de locuri de parcare în această zonă care vor deservi, pe de o parte unitățile comerciale din zonă, pe de altă parte vor reprezenta și o un punct important pe ceea ce înseamnă mobilitatea urbană și transportul public în sensul că oamenii pot lăsa mașina la marginea orașului și să utilizeze transportul în comun. Sper să reușim să convingem cât mai mulți oameni să renunțe la mașina proprie. Acesta este și un indicator pe care noi trebuie să îl atingem în cadrul proiectului de mobilitate urbană, scăderea noxelor.” a declarat Daniel Cristian Stan, primarul municipiului Târgoviște

DIN ACEEAŞI CATEGORIE

Primăria Gura Foii, anunț pentru cetățenii comunei privind colectarea deșeurilor textile

ȘOC! PRIMARUL DIN CRÂNGURILE ÎI LASĂ FĂRĂ AJUTOARE SOCIALE PE CEI CARE NU PRESTEAZĂ MUNCĂ ÎN FOLOSUL COMUNITĂȚII

Anunț important pentru locuitorii din Crângurile! Primarul Costin Barbu anunță înscrieri pentru racordare gratuită la canalizare!

Comuna Aninoasa îmbracă haine de sărbătoare: Ziua Comunei va avea loc pe 21 mai !

Ziua Familiei, sărbătorită cu fast la Aninoasa! Cuplurile longevive ale comunei, premiate de primarul Vlăduț Niculae

mai 25, 2026