Viitorul partidului, nevoia de reformă și recâștigarea încrederii electoratului- teme abordate la întâlnirea informală a Organizației PNL Târgoviște
Într-un cadru destins, neprotocolar, liberalii târgovișteni au abordat, alături de invitați de marcă, teme politice de mare actualitate. Întâlnirea informală a fost inițiată de deputatul Aurelian Cotinescu, secretarul general al PNL Dâmbovița, și a fost despre criza politică internă foarte complicată, despre viitorul partidului, nevoia de reformă și de a recâștiga încrederea oamenilor, inclusiv prin recunoașterea greșelilor și prin asumarea responsabilităților în chestiuni vitale.
Au fost invitați și au dialogat cu liberalii târgovișteni dl. Theodor Stolojan, fost prim-ministru și președinte al PNL, Mihai Coteț, vicepreședintele Senatului României, antreprenor la bază, o personalitate care a confirmat din punct de vedere profesional și politic, Gabriela Horga, senator, președinta Comisiei de buget-finanțe-bănci, Daniel Gheorghe, membru al Comisiei pentru administrație publică, Dan Tică, inspector școlar general adjunct.
„Am ținut să ne vedem și să ne auzim în aceste momente complicate pe scena politică, momente tensionate chiar și la nivelul Partidului Național Liberal. Lucrurile se schimbă! Lumea se schimbă și avem în fiecare zi noi motive de îngrijorare, fie că vorbim despre războiul de la graniță, fie de conflictul din Golful Persic, generator al unei noi crize energetice. În toată această ecuație cu foarte multe necunoscute, noi, ca țară, trebuie să ne găsim drumul corect de urmat, ceea ce este destul de complicat. În plan intern, de o lună avem această criză politică artificial creată de fostul mare PSD, care tot încearcă, fără succes, să revină acolo unde a fost. O criză care amplifică problemele economice și sociale. Acesta este contextul în care am considerat utilă această întâlnire informală. Am invitat oameni care au un cuvânt de spus în Partidul Național Liberal, oameni care fac parte din istoria partidului și oameni care în fiecare zi fac și construiesc ceva pentru România”, a declarat deputatul Aurelian Cotinescu.
Principalele concluzii
România este o națiune puternică, este cea mai puternică țară din Europa de Sud-Est dar trece prin momente dificile amplificate de crizele politice care nu pot fi puse în sarcina Partidului Național Liberal. Pe de altă parte, Partidul Național Liberal are o istorie împletită cu istoria modernă a României. Este partidul cu cea mai importantă contribuție la dezvoltarea României și trebuie să rămână, în continuare, o forță politică de încredere, care promovează reforma și echitatea.
Partidul trebuie reașezat, cu oameni credibili, care să știe să comunice, care gândesc corect și se pricep să transmită idei noi! Politica trebuie făcută așezat, printre oameni și pentru oameni.
Ca element distinctiv, cu prilejul acestei întâlniri Organizația PNL Târgoviște a acordat premii de excelență fostului premier Theodor Stolojan, fostului președinte al Consiliului Județean și PNL Dâmbovița Florin Popescu și lui Codruț Susai, inginer silvic pensionar și membru fondator al PNL Dâmbovița.
Deputat PNL
Ilie-Aurelian Cotinescu
