TOȚI ELEVII DIN ȘCOLILE DIN RĂZVAD AU PRIMIT TABLETE CONECTATE LA INTERNET NELIMITAT

Prima pagină » Administratie » TOȚI ELEVII DIN ȘCOLILE DIN RĂZVAD AU PRIMIT TABLETE CONECTATE LA INTERNET NELIMITAT

Emanuel Stătaru, primarul din comuna dâmbovițeană Râzvad a fost primul edil care a anunțat că din cauza pandemiei a anulat manifestările de ziua comunei, iar banii prevăzuți  vor fi cheltuiți pe tablete pentru toții copiii din comună. Asăzi a venit timpul ca cei mici să intre în posesia lor. Primăria a oferit tabletele conectate la internet nelimitat unui nuămăr de 316 copii. Aceștia le-au preluat pe semnătură și le vor preda următoarelor generații, la terminarea studiilor gimnaziale.

“Acum o lună și jumătate am văzut că lucrurile nu evoluează în bine și că nu o sa mai avem vremuri normale atât de curând. Din acet motiv am discutat cu conducrea școlilor și am verificat care este situația cu fiecare copil în parte și ne-am dat seama că este foarte mare nevoie de aceste tablete, pentru ca voi, copilașii, să vă puteți face temele și cursurile în continuare. Na am stat pe gânduri nicio secundă! Suntem primii care am luat această inițiativă, suntem primii care am spus că fiecare copil trebuie să primească tabletă, nu unul da, altul nu. Noi oamenii mari am putea înțelege, însă copii nu! Noi am luat hotărârea să dotăm școlile. Fiecare elevva avea câte o tabletă cu internet nelimitat” le-a transmin primarul Emanuel Sătaru copiilor și părinților din Răzvad.

Edilul le-a dat o veste bună elevilor din Valea Voievozilor, pe care i-a anunțat că în noul an școlar se vor întoarce în școala din satul lor, proaspăt renovată. Veste bună au primit și cei din Razvad, unde , anul viitor, în vara, și această școală întră într-un proces de reabilitare.

DIN ACEEAŞI CATEGORIE

ORAȘUL TITU A ÎMBRĂCAT STRAIE DE SĂRBĂTOARE, IAR MOȘUL A AJUNS AL TOȚI COPIII DIN INSTITUȚIILE DE ÎNVĂȚĂMÂNT – VIDEO!

ȘI TU POȚI FACE MINUNI! ALĂTURĂ-TE OAMENILOR CU SUFLET CARE VOR SĂ CONSTRUIASCĂ O CASĂ NOUĂ COPIILOR DIN DOICEȘTI CARE AU RĂMAS PE DRUMURI DIN CAUZA UNUI INCENDIU DEVASTATOR

NOI INVESTIȚII ÎN INFRASTRUCTURA RUTIERĂ DIN ANINOASA! VLĂDUȚ NICUALE A SEMNAT UN NOU CONTRACT CU CONSILIUL JUDEȚEAN! VIDEO!

RADU NICOLAE GEORGESCU, ANUNȚ IMPORTANT PENTRU LOCUITORII COMUNEI GURA FOII!GEORGESCU : “Este cea mai mare veste pentru comuna Gura Foii”

PRIMĂRIA PRODULEȘTI ANUNȚĂ ȘEDINȚĂ ORDINARĂ A CONSILIULUI LOCAL ÎN DATA DE 29.11.2024

© 2023 Exclusivdb. All rights reserved.