PSD MORENI, ACȚIUNE DE DONARE DE SÂNGE! TICHETELE OBȚINUTE DE DONATORI VOR AJUNGE LA FAMILII DIN MORENI CARE AU NEVOIE DE SPRIJIN

Prima pagină » Actualitate » PSD MORENI, ACȚIUNE DE DONARE DE SÂNGE! TICHETELE OBȚINUTE DE DONATORI VOR AJUNGE LA FAMILII DIN MORENI CARE AU NEVOIE DE SPRIJIN

Peste 50 de membri ai PSD Moreni, în frunte cu Gabriel Purcaru, președintele organizației, au participat la o acțiune de donare de sânge, “Roșu pentru viață”.  Acțiunea a avut loc la Spitalul Municipal Moreni și este una lăudabilă, având în vedere nevoia acută de sânge din spitale. Toate bonurile valorice primate în schimbul donării de sânge vor fi la rândul lor donate câtre morenari cu nevoi speciale, a anunțat conducerea PSD Moreni.

“Astăzi, am donat sânge împreună cu colegii mei din PSD Moreni, 50 de membri participând la această campanie. Mă bucur că am putut ajuta persoanele care au nevoie de sânge, iar cu tichetelor primite de donatori, în valoare de aproximativ 3.000 de lei, vom cumpăra alimente ce vor ajunge la mai multe familii din Moreni, la rândul lor având nevoie de tot sprijinul nostru. Sunt mândru de colegii mei și le mulțumesc tuturor pentru generozitate. Vom continua să ne implicăm pentru a aduce o schimbare pozitivă în comunitatea noastră. Așa se construiește o adevărată comunitate!” a declarat Gabriel Purcaru, președintele PSD Moreni și director general al Parcului Industrial Moreni

DIN ACEEAŞI CATEGORIE

Dâmbovița, investiții de aproximativ 3 miliarde de euro! Corneliu Ștefan: „Meritul trebuie să rămână acolo unde a fost și munca”

COMUNA ȘELARU, ANUNȚ LICITAȚIE CONCESIUNE TEREN

OVO ENTERPRISE LIMOTED SRL, anunț solicitare aviz de mediu și declanșarea etapei de încadrare

COMUNA ULMI, ANUNȚ LICITAȚIE ÎNCHIRIERE TEREN

Deputatul Aurelian Cotinescu: „Menținerea ratingului României oferă un răgaz important, dar nu un cec în alb!”

august 10, 2026