Deputatul Aurelian Cotinescu: „Menținerea ratingului României oferă un răgaz important, dar nu un cec în alb!”
Deputatul PNL de Dâmbovița, Aurelian Cotinescu, consideră că deciziile agențiilor internaționale Fitch și Moody’s de a menține ratingul României reprezintă un semnal important pentru economia țării, dar și un avertisment că măsurile de consolidare fiscală trebuie continuate.
Potrivit parlamentarului liberal, menținerea ratingului oferă României „un răgaz important, dar nu un cec în alb”, în condițiile în care țara trebuie să continue eforturile pentru corectarea dezechilibrelor bugetare.
„Eforturile de corectare a dezechilibrelor bugetare sunt recunoscute de instituțiile financiare internaționale”, susține Aurelian Cotinescu, care arată că primele efecte ale măsurilor adoptate încep deja să se reflecte în principalii indicatori economici.
Deputatul dâmbovițean evidențiază mai multe evoluții pe care le consideră încurajatoare. Deficitul bugetar se află, potrivit acestuia, pe o traiectorie de scădere, cu speranța ca acesta să ajungă la 5,8% la finalul anului.
În același timp, creșterea importurilor a fost aproape oprită, acestea înregistrând un avans de doar 0,1% în primele cinci luni ale anului. Exporturile au crescut cu 2,4%, iar deficitul comercial s-a redus cu 6,2%. Un alt indicator pozitiv este reprezentat de investiții, care au crescut, în termeni reali, cu 4,7% în primul trimestru.
„România începe să consume mai puțin pe datorie, să exporte mai mult și să investească mai mult”, transmite Aurelian Cotinescu.
În opinia deputatului PNL, aceste evoluții reprezintă și un semnal că disciplina fiscală și reformele începute de Guvernul condus de Ilie Bolojan pot contribui, treptat, la readucerea finanțelor publice sub control.
Totuși, parlamentarul atrage atenția că rezultatele obținute până acum nu trebuie privite ca o garanție pentru viitor. Menținerea trendului pozitiv depinde, în viziunea sa, de stabilitatea politică și de continuarea reformelor.
Aurelian Cotinescu avertizează că orice încercare de amânare, blocare sau diluare a reformelor ar putea avea consecințe asupra României, inclusiv în ceea ce privește accesarea fondurilor europene și credibilitatea țării în fața investitorilor.