PRIMARUL DIN MOROENI CONTINUĂ PREMIEREA PERFORMANȚEI ÎN EDUCAȚIE! CEI MAI BUNI ELEVI, DAR ȘI PROFESORII ÎNDRUMĂTORI AU FOST PREMIAȚI!
La Moroeni, primarul Mihai Laurențiu Moraru continuă tradiția premierii elevilor care au obținut rezultate deosebite la olimpiadele și concursurile județene sau naționale. Totodată, în semn de apreciere pentru efortul depus, edilul a premiat și cadrele didactice care s-au ocupat de educația acestor copii. La Moroeni a devenit deja tradiție acest eveniment deosebit care nu face altceva decât să-i motiveze pe copii să lupte cât mai mult pentru a ajunge cât mai departe în viață. Pe lângă cadre didactice de excepție, copiii din Moroeni au și una dintre cele mai moderne școli din zonă, inaugurată de curând.
Ziele trecute, Mihai Laurențiu Moraru, primarul comunei, a dat o nouă veste bună, de această dată pentru copiii din Glod. Edilul a anunțat că și la Glod va fi construită o școală modernă. Mihai Laurenți Moraru, alături de ministrul Educației, doamna Ligia Deca, a semnat un important contract de finanțare pentru construirea si dezvoltarea școlii noi . Finanțarea este asigurată prin Planul Național de Redresare și Reziliență, apelul de proiecte “Construirea și desvoltarea unei rețele pilot de școli verzi” și are o valoare totală de 10.419.833,94 lei.
“Performanțele la concursurile naționale şi olimpiadele școlare obținute de către elevii şcolii noastre şi profesorii îndrumători contribuie de fiecare dată la crearea unei imagini pozitive pentru comuna noastră, iar pentru această implicare , de a participa și de a se califica , îi apreciem și le promitem că ii vom sprijini pe acest drum al cunoașterii și dezvoltării personale! “ a transmis Moraru Mihai Laurențiu, primarul comunei Moroeni.
Mai jos aveți lista cu profesorii și elevii premiați la Moroeni!