Sala de nașteri a Spitalului Orășenesc Găești, redeschisă după mai bine de șase ani
Spitalul Orășenesc Găești își redeschide sala de nașteri, după o întrerupere de peste șase ani. Anunțul a fost făcut de primarul orașului Găești, Alexandru Iorga, care consideră reluarea acestui serviciu medical un pas important în procesul de dezvoltare și revitalizare a spitalului.
Ultima naștere la Spitalul Orășenesc Găești a avut loc în luna iulie 2020. După mai bine de șase ani în care viitoarele mame au fost nevoite să se îndrepte către alte unități medicale, sala de nașteri este din nou funcțională.
Primarul orașului Găești, Alexandru Iorga, a anunțat redeschiderea serviciului, subliniind importanța acestuia atât pentru locuitorii orașului, cât și pentru familiile din localitățile învecinate.
” Am redeschis sala de nașteri din cadrul Spitalului Orășenesc Găești!
Ultima naștere aici a avut loc în iulie 2020. După mai bine de șase ani, redăm comunității un serviciu medical esențial.
De la începutul mandatului meu, mi-am asumat ca Spitalul Orășenesc Găești să redevină o prioritate reală a administrației locale. Am început să recuperăm, pas cu pas, ceea ce a lipsit prea mult timp și să repunem în funcțiune servicii medicale importante pentru oameni.
Redeschiderea sălii de nașteri este unul dintre acești pași. Înseamnă că viitoarele mame din Găești și din localitățile învecinate pot beneficia din nou de asistență medicală de specialitate aici, aproape de casă și de familie.
Sunt conștient că mai avem foarte multe de făcut. Nu ne oprim la ceea ce am reușit până acum și nu considerăm că problemele spitalului sunt rezolvate. Obiectivul pe care mi l-am asumat este mai ambițios: un spital modern, funcțional, cu servicii medicale cât mai complete și un act medical la standarde înalte.
Pentru asta este nevoie de investiții, de profesioniști, de seriozitate și de continuitate. Iar administrația pe care o conduc va continua să susțină dezvoltarea spitalului și să facă tot ceea ce ține de competențele sale pentru ca oamenii să aibă acces la servicii medicale mai bune.
Nu putem recupera în câteva luni tot ceea ce s-a pierdut în ani. Dar putem demonstra, prin fiecare serviciu redeschis și prin fiecare investiție, că Spitalul Orășenesc Găești poate merge înainte.
Iar faptul că, după mai bine de șase ani, la Găești se pot naște din nou copii este una dintre cele mai frumoase dovezi că lucrurile încep să se schimbe.” a transmis Alexandru Iorga, primarul orașului Găești