CRÂNGURILE! PODUL PESTE RÂUL ARGEȘ VA FI GATA PÂNĂ LA SFÂRȘITUL LUNII DECEMBRIE

Prima pagină » Actualitate » CRÂNGURILE! PODUL PESTE RÂUL ARGEȘ VA FI GATA PÂNĂ LA SFÂRȘITUL LUNII DECEMBRIE

Vești bune pentru locuitorii din comuna Crângurile. Costin Barbu, primarul comunei, a anunțat că lucrările la podul peste râul Argeș, care leagă locaLitățiel Pătroaia Deal cu Pătroaia Vale, sunt aproape de finalizare. În prezeNt se lucrează la rosrturile de dilatație, iar în câteva zile, o comisie de specialiști va verifica caliatea lucrărilor, pentru ca podul să poată fi dat în folosință.

“La primele ore ale dimineții, am fost prezent la Bădulești, unde am verificat calitatea străzii DobreMarin, ieri a fost turnat primul strat de asfalt și am ajuns și la pod peste râul Argeș.

Aici, din discuțiile cu constructorul, conform graficului de lucrări, în această săptămâna se lucrează la rosturile de dilatație, fiind ultima intervenție!  În jurul datei de 10 Decembrie, se va deplasa o comisie formată din membri (profesori la Facultatea-Construcții și Poduri București), unde vor face teste de încercări cu diferite greutăți, urmând ca în perioada imediată să-l putem da în folosință!” a anunțat Costin Barbu , primarul comunei Crângurile

Investiția, realizată prin CNI, în valoare de aproximativ 7 milioane de lei, era vitală. Podul vechi nu mai prezenta siguranță, iar oamenii riscau în fiecare zi să-l traverseze. Astfel, administrația locală l-a pus în fruntea priorităților, iar astăzi lucrările sunt aproape de finalizare.

DIN ACEEAŞI CATEGORIE

Sala de nașteri a Spitalului Orășenesc Găești, redeschisă după mai bine de șase ani

UAT COMUNA COJASCA, COMUNICAT DE PRESĂ PROIECT PNRR: “Dezvoltarea infrastructurii educaționale in localitatea Iazu, comuna Cojasca, jud. Dâmbovița”

SYMY AGREGATE 2019 S.R.L., anunț solicitare autorizație de mediu

FACULTATEA DE DREPT ȘI ȘTIINȚE ADMINISTRATIVE A UNIVERSITĂȚII „VALAHIA” DIN TÂRGOVIȘTE TE AȘTEAPTĂ LA ADMITEREA DIN SEPTEMBRIE

Aurelian Cotinescu, prezent la inaugurarea noii școli din Iazu: „O investiție care schimbă în bine viața a sute de familii”

august 21, 2026