BĂLENI: PLATFORMĂ PENTRU DEȘEURI VOLUMINOASE PROVENITE ÎN SPECIAL DE LA SOLARII
Florea Mușat, primarul din Băleni și-a propus să realizeze în comună o platformă pentru colectarea deșeurilor voluminoase. Această investiție se va realiza cu ajutorul fondurilor europene, accesate prin Planul Național de Redresare și Reziliență, Componentei 3 – Managementul deșeurilor.
În data de 8 Martie 2023 a fost semnat și contractul de finanțare în valoare de 3.830.913,04 lei fără TVA privind “Înființarea unui centru de colectare a deșeurilor prin aport voluntar“.
“Deșeurile menajere sunt colectare și preluate de Supercom, problema noastră o reprezenta deșeurile voluminoase. Suntem o comună cu activitate agricolă intensă, reprezentăm unul dintre bazinele legumicole din România, avem pe raza comunei circa 500-600 de hectare de solarii. Ce înseamnă asta? Avem deșeuri de tip folie, plastice, furtune și alte componente ale solariilor care și ele trebuie să fie colectate. Nu putem risca să sufocăm localitatea cu aceste deșeuri voluminoase. Ele se înmulțesc de la an la an, pe măsură ce investițiile se extind. Avem acest proiect de centru de deșeuri voluminoase, avem studiu de fezabilitate realizat, urmează implementarea. Am accesat bani europeni”, a precizat primarul Florea Mușat.