Festivalul Babel aduce pe scenă o producție inspirată din viața reală: „Dear Wendy”

Prima pagină » Actualitate » Festivalul Babel aduce pe scenă o producție inspirată din viața reală: „Dear Wendy”

O poveste personală, transformată într-un spectacol de teatru, a fost prezentată publicului în cadrul Festivalului Internațional al Artelor Spectacolului Babel. Este vorba despre „Dear Wendy”, producție a companiei Scott Works din Scoția, inclusă în programul ediției din acest an a festivalului.

Invitat la Târgoviște, regizorul Scott Johnson a vorbit despre modul în care a luat naștere spectacolul, explicând că punctul de plecare l-a reprezentat experiența de viață a fiicei sale, Catherine, autoarea textului.

Potrivit artistului scoțian, proiectul a avut și o puternică dimensiune personală, oferindu-i posibilitatea de a colabora îndeaproape cu propria fiică.

Textul a fost scris de Catherine și este inspirat din propriile sale experiențe. Pentru mine, lucrul la acest spectacol a însemnat șansa de a-i înțelege mai bine perspectiva și de a contribui la aducerea acestei povești în fața publicului”, a declarat Scott Johnson.

Regizorul a precizat că, deși s-a ocupat de coordonarea artistică a producției, și-a dorit ca mesajul transmis să rămână cât mai fidel viziunii autoarei.

În cadrul aceleiași întâlniri, Mihai Constantin Ranin, directorul Teatrului „Tony Bulandra” și al Festivalului Babel, a evidențiat colaborarea de lungă durată cu invitatul din Scoția.

„Scott este unul dintre prietenii vechi ai festivalului. A fost prezent la Târgoviște încă de la începuturile acestei colaborări și a revenit de multe ori de-a lungul anilor. Este un artist apreciat și un om care reușește să creeze cu ușurință legături cu cei din jur”, a spus Mihai Constantin Ranin.

DIN ACEEAŞI CATEGORIE

Dâmbovița, investiții de aproximativ 3 miliarde de euro! Corneliu Ștefan: „Meritul trebuie să rămână acolo unde a fost și munca”

COMUNA ȘELARU, ANUNȚ LICITAȚIE CONCESIUNE TEREN

OVO ENTERPRISE LIMOTED SRL, anunț solicitare aviz de mediu și declanșarea etapei de încadrare

COMUNA ULMI, ANUNȚ LICITAȚIE ÎNCHIRIERE TEREN

Deputatul Aurelian Cotinescu: „Menținerea ratingului României oferă un răgaz important, dar nu un cec în alb!”

august 10, 2026