Parcul Central din Găești, în schimbare totală: proiect de milioane pentru viitorul orașului! Alexandru Iorga a prezentat care vor fi principalele investiții în zona centrală!

Prima pagină » Administratie » Parcul Central din Găești, în schimbare totală: proiect de milioane pentru viitorul orașului! Alexandru Iorga a prezentat care vor fi principalele investiții în zona centrală!

Primarul orașului Găești, Alexandru Iorga, a prezentat recent stadiul unuia dintre cele mai importante proiecte de dezvoltare locală – modernizarea Parcului Central și a zonei pârâului Sabar, o investiție estimată la aproximativ 5 milioane de euro.

Declarația edilului vine în contextul unei vizite în teren a reprezentanților ADR Sud-Muntenia, care au efectuat verificări asupra lucrărilor. Potrivit acestuia, concluzia este una clară: proiectul avansează conform planului, iar transformarea orașului a început deja.

„Nu mai vorbim despre planuri pe hârtie, ci despre muncă reală și despre viitorul Găeștiului care se construiește chiar acum”, a transmis primarul.

Administrația locală lucrează în mod constant la implementarea acestui proiect, care vizează transformarea unei zone neglijate într-un spațiu modern, atractiv și funcțional pentru comunitate.

Printre principalele investiții se numără:

  • reabilitarea pârâului Sabar și integrarea acestuia într-un peisaj urban modern;
  • amenajarea unui amfiteatru pentru evenimente culturale și activități comunitare;
  • crearea unor zone de promenadă pe malul apei;
  • dezvoltarea de spații pentru petrecerea timpului liber, destinate tuturor categoriilor de vârstă;
  • realizarea unor locuri de joacă moderne și sigure pentru copii;
  • plantarea de arbori și extinderea zonelor verzi.

Edilul subliniază că acest proiect marchează un moment important pentru oraș, după o perioadă îndelungată în care dezvoltarea a stagnat.

„Găeștiul a stat prea mult pe loc. Acum este momentul să prindă viață, să respire și să devină orașul pe care ni-l dorim cu toții”, a mai transmis Alexandru Iorga.

Modernizarea Parcului Central este văzută ca un pas esențial în direcția revitalizării orașului, contribuind la creșterea calității vieții și la crearea unui spațiu urban prietenos, dedicat comunității.

DIN ACEEAŞI CATEGORIE

Primarul comunei dâmbovițene Gura Ocniței, Liviu Vasilescu, invită copiii și părinții la o zi plină de distracție de 1 Iunie

Primăria Gura Foii, anunț pentru cetățenii comunei privind colectarea deșeurilor textile

ȘOC! PRIMARUL DIN CRÂNGURILE ÎI LASĂ FĂRĂ AJUTOARE SOCIALE PE CEI CARE NU PRESTEAZĂ MUNCĂ ÎN FOLOSUL COMUNITĂȚII

Anunț important pentru locuitorii din Crângurile! Primarul Costin Barbu anunță înscrieri pentru racordare gratuită la canalizare!

Comuna Aninoasa îmbracă haine de sărbătoare: Ziua Comunei va avea loc pe 21 mai !

mai 25, 2026