CHIRURGUL BUCUREȘTEAN, ACUZAT DE UCIDERE DIN CULPĂ A FOST ARESTAT LA DOMICILIU

Prima pagină » Actualitate » CHIRURGUL BUCUREȘTEAN, ACUZAT DE UCIDERE DIN CULPĂ A FOST ARESTAT LA DOMICILIU

La data de 16 mai a.c., bărbatul de 69 de ani, din Voluntari, cadru medical la un spital din municipiul București, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă, a fost prezentat magistraților.

Față de acesta a fost dispusă măsura preventivă a arestului la domiciliu pentru 30 de zile.

Precizam că, pe parcursul zilei de 15 mai, ca urmare a probatoriului administrat de polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgoviște, acesta a fost reținut pentru 24 de ore pe bază de ordonanță.

În cauză, polițiștii continuă cercetările, sub coordonarea procurorului de caz.

Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie.

DIN ACEEAŞI CATEGORIE

Sala de nașteri a Spitalului Orășenesc Găești, redeschisă după mai bine de șase ani

UAT COMUNA COJASCA, COMUNICAT DE PRESĂ PROIECT PNRR: “Dezvoltarea infrastructurii educaționale in localitatea Iazu, comuna Cojasca, jud. Dâmbovița”

SYMY AGREGATE 2019 S.R.L., anunț solicitare autorizație de mediu

FACULTATEA DE DREPT ȘI ȘTIINȚE ADMINISTRATIVE A UNIVERSITĂȚII „VALAHIA” DIN TÂRGOVIȘTE TE AȘTEAPTĂ LA ADMITEREA DIN SEPTEMBRIE

Aurelian Cotinescu, prezent la inaugurarea noii școli din Iazu: „O investiție care schimbă în bine viața a sute de familii”

august 22, 2026