PRIMARUL DIN LUNGULEȚU, AMENINȚAT ȘI ÎNJURAT CA LA UȘA CORTULUI, LIVE, PE FACEBOOK DE UN INDIVID DIN LOCALITATE
Cazul de la Gura Foii, unde primarul, Radu Georgescu, a fost terorizat în mai multe rânduri de un bărbat din localitate, fost jandarm, se repetă la Lungulețu! Un individ din Lungulețu, se pare că aflat sub influența alcoolului, a intrat live, seara trecută, pe o rețea de socializare și a proferat injurii grave, în mod repetat, la adresa primarului George Duțu și a familiei sale. Individul s-a deslănțuit minute în șir și n-a putut fi oprit nici de o femeie, probabil soția sa, care se afla în încăperea de unde acesta transmitea live. De acest lucru a afalt în scurt timp și edilul George Duțu. Se pare că bărbatul s-a iritat că primarul nu i-a răspuns la telefon și că acesta s-ar fi înscris în PSD.
“Nu doresc să comentez un asemenea caz. Ce-i drept este de neimaginat ce s-a petrecut și în același timp ingrijorător. Eu am depus o plângere la poliție și aștept ca organele abilitate să-și facă datoria.” a declarat George Duțu, primarul comunei Lungulețu.
Pe surse am aflat că individual în cauză a mai fost certat cu legea și se pare că ar mai fost chiar și arestat. În cazul de la Gura Foii, în care un bărbat l-a terorizat cu amenințări pe primarul Radu Georgescu, polițiștii au luat măsuri dure, bărbatul fiind chiar arestat preventiv. În urma plângerii penale depusă de primarul George Duțu, polițiștii au deschis un dosar penal și au demarat cercetările.
După difuzarea acetui material, numitul Constantin Zanfir a trimis pe adresa redacției următorul drept la replică:
„Vreau sa incept acest drept la replica prin am cere scuze public fata de Domnul Primar , îmi cer iertare fata de reacția pe care am avut o din cauza consumului de alcool , din cauza ca mi au fost furate 4 tractoare , o presa și un bazin de stropit de către niște foști angajați ai domnului Primar care ulterior au fost concediați de catre Domnul Primar , menționez faptul ca am fost amenințat și provocat de am avut aceasta reacție. De asemenea nu sunt afiliat la niciun partid politic și nu ma interesează sa fiu ,votez omu nu partidul!! Am recuperat 2 tractoare și o presa , persoanele respective de la care am recuperat tractoarele au declarat cine mi le au furat și aceștia sunt liberi și de aici explica reacția pe care am avut o regret și îmi cer iertare ! Exista un dosar de cercetare penala la politia Orașului Titu la care pute ți cere mai multe informațiidespre acest furt a fost dat și pe știrile ProTv, de asemenea doresc a merge mai departe la alte televiziuni pentru a ma ajuta sa mi se fata dreptate ! Va mulțumesc și doresc sa publicați acest drept la replica ! „