Ziua Comunei Văcărești – ediția a II-a, sărbătoare a tradiției și comunității!

Prima pagină » Administratie » Ziua Comunei Văcărești – ediția a II-a, sărbătoare a tradiției și comunității!

Comuna Văcărești se pregătește de sărbătoare! Pe data de 19 aprilie 2026, de Duminica Tomii, locuitorii sunt invitați să participe la Ziua Comunei Văcărești, un eveniment dedicat tradițiilor, muzicii și bucuriei de a fi împreună.

Primarul comunei, Ionuț Irinel Badea, a transmis un mesaj cald către cetățeni:
„Dragi locuitori ai comunei Văcărești, vă reamintim că pe data de 19 aprilie, de Duminica Tomii, avem onoarea de a vă invita la Ziua Comunei Văcărești, ediția a II-a. Ne vom bucura de tradiții, muzică, surprize și momente frumoase alături de oameni minunați. Haideți să ne bucurăm împreună cu sufletul deschis și voie bună! Ne vedem acolo, în Parcul din centrul satului Văcărești.”

Evenimentul se va desfășura în Parcul Văcărești, în intervalul 11:00 – 19:00, și promite un program artistic variat, cu invitați îndrăgiți din muzica populară și de petrecere.

Pe scenă vor urca artiști cunoscuți, printre care:

  • Mariana Ionescu Căpitănescu
  • Ionel Tudorache
  • Maria Cârneci
  • Florin Vasilică și Grupul Teleormanul
  • Paul Stângă
  • Raisa Tudorică
  • Rodica Mitran
  • Nina Venus
  • Stelul Pandelescu
  • Constantin Lătărețu
  • Ionuț Eduardo
  • Leonard Petcu

Atmosfera va fi întreținută și de Ansamblul Chindia, care va aduce în fața publicului momente autentice de folclor românesc.

Ziua Comunei Văcărești nu este doar un spectacol, ci o adevărată celebrare a identității locale, un prilej de întâlnire pentru comunitate și de promovare a valorilor tradiționale.

Organizatorii îi așteaptă pe toți locuitorii, dar și pe oaspeți din împrejurimi, să participe la această zi specială, plină de muzică, voie bună și momente de neuitat.

DIN ACEEAŞI CATEGORIE

Zilele Comunei Braniștea 2026! Două zile de sărbătoare, muzică și tradiții și invitați de top!

Primarul Liviu Vasilescu a semnat contractul pentru extinderea și modernizarea iluminatului public în Gura Ocniței!

CONSILIUL MUNICIPIAL TÂRGOVIȘTE, CONVOCAT ÎN ȘEDINȚĂ ORDINARĂ ÎN DATA DE 29 IULIE

TURNEU DE MINIFOTBAL LA LUCIENI! ANUNȚUL PRIMARULUI MARIUS TIȚA!

TÂRGOVIȘTEA ȘI-A PREMIAT ELITELE! PESTE 500 DE COPII AU FOST PREMIAȚI DE CĂTRE PRIMARUL TÂRGOVIȘTEI, LA GALA PERFORMANȚEI ÎN EDUCAȚIA TÂRGOVIȘTEANĂ 2026

august 7, 2026