VIZITA OFICIALĂ A DOMNULUI LEONARDO ANDRADE, DIRECTOR QS PENTRU EUROPA, LA UNIVERSITATEA „VALAHIA” DIN TÂRGOVIȘTE

Prima pagină » Administratie » VIZITA OFICIALĂ A DOMNULUI LEONARDO ANDRADE, DIRECTOR QS PENTRU EUROPA, LA UNIVERSITATEA „VALAHIA” DIN TÂRGOVIȘTE

Universitatea „Valahia” din Târgoviște a avut onoarea de a primi, marți, 16 septembrie 2025, vizita oficială a domnului Leonardo Andrade, Director pentru Europa al organizației Quacquarelli Symonds (QS), lider mondial în evaluarea și clasificarea instituțiilor de învățământ superior.

Întâlnirea a fost prilejuită de formalizarea parteneriatului dintre Universitatea „Valahia” și QS, ce urmărește integrarea în sistemul internațional de evaluare QS Stars. În acest context, a fost demarat procesul de auditare prin programul QS Stars University Rating System, care furnizează o analiză detaliată a rezultatelor și performanțelor academice.

Această inițiativă face parte dintr-un plan coerent de dezvoltare, orientat spre recunoaștere globală și îmbunătățirea calității în toate domeniile instituției. Cu acestă ocazie, a fost semnat acordul de colaborare, ce întărește deschiderea universității către mediul internațional și creează un cadru favorabil pentru promovarea valorii sale academice.

La întâlnire au participat domnul Leonardo Andrade, director QS, și conducerea universității, formată din rectorul conf. univ. dr. ing. Ioan-Corneliu Sălișteanu, președintele Senatului universitar, conf. univ. dr. Claudia Gilia, și prorectorii: prof. univ. dr. ing. Daniel Emil Constantin Dunea, prof. univ. dr. ing. Henri-George Coandă și prof. univ. dr. Marian Vîlciu. De asemenea, au fost prezenți directorul Institutului de Cercetare Științifică și Tehnologică Multidisciplinară, ș.l. univ. dr. ing. Mihăiță Nicolae Ardeleanu, și directorul științific al aceluiași institut, CS II dr. Cristina Mihaela Nicolescu.

În cadrul discuțiilor, au fost analizate perspectivele de dezvoltare în conformitate cu standardele internaționale promovate de QS Stars, un sistem de evaluare utilizat de peste 800 de universități din întreaga lume, care oferă o evaluare cuprinzătoare a instituțiilor, pe baza unor criterii complexe, ce includ calitatea predării, angajabilitatea absolvenților, cercetarea, internaționalizarea, infrastructura și implicarea socială.

Prin acest parteneriat, Universitatea „Valahia” își propune îmbunătățirea constantă a rezultatelor, în vederea obținerii certificării cu „stele” acordate în urma unui audit realizat de experții QS.

Parteneriatul cu QS reprezintă un pas important în strategia Universității „Valahia” pentru o dezvoltare sustenabilă și o afirmare durabilă pe plan academic global.

DIN ACEEAŞI CATEGORIE

TÂRGOVIȘTE! PRIMA ZI A FESTIVALULUI BABEL!

DEZASTRU LA UN LICEU DIN GĂEȘTI! PRIMĂRIA OBLIGATĂ SĂ ACHITE SUTE DE MII DE LEI DIN CAUZA PROASTEI GETSIONĂRI A UNUI PROIECT IMPORTANT! IORGA: „Am dispus deja demararea procedurilor legale pentru recuperarea integrală a sumei de 314.768,61 lei de la fostul primar!”

„Mircea cel Bătrân și urmașii. O istorie a puterii” – Expoziție temporară organizată la Muzeul de Istorie

Primul strat de asfalt, turnat pe tronsonul DN7 – Valea Mare. Anunțul primarului Costin Barbu pentru locuitorii din Crângurile

Primarul comunei Dobra, Daniel Nica, a adus zâmbete pe chipurile copiilor de Ziua Copilului

iunie 6, 2026