UN COPILAȘ DE UN AN ȘI OPT LUNI ARE NEVOIE DE NOI! UNIȚI, ÎI PUTEM DA ȘANSA DE A TRĂI O VIAȚĂ NORMALĂ
Un copilaș de un an și 8 luni, din Șelaru, luptă pentru viața lui. Ca să trăiască, trebuie să ajungă în Italia, la Roma, ca să facă un transplant de celule stem pe care spitalele din România nu i-l pot asigura. Din august 2021, viața lui e un chin: face analize peste analize, i se recoltează – inclusiv pe viu –din coloana vertebrală, i se ia sânge, pentru ca medicii români să ridice din umeri și să nu-l poată ajuta cu nimic.
Suferă de o maladie rară – Chediak Higashi –ceea ce înseamnă că îi este atacat sistemul imunitar. Ca să trăiscă, are o singură șansă: transplantul de celule stem, urmat de chimioterapie.
Denis este o frumusețe de copilaș, iar părinții îl văd murind în fiecare zi. Atât la spitalele din București, cât și Timișoara, unde a fost internat, medicii au spus că șansa lui la viață este la Roma. Procedurile la care urmează a fi supus costă 32.000 de euro, bani pe care familia nu are de unde să-i ia, iar onor statul român nu-i decontează.
Bieții părinți au reușit să strângă 2.500 de euro și cu acești bani pleacă, pe drum, la Roma, ca să-și salveze puiul. Urlă sufletele în ei de durere și sunt conștienți că nu au strâns suma necesară, dar nu au ce să facă. Micuțul le moare, iar ei trebuie să ajungă urgent acolo unde pot primi ajutor.
Cazul lor este unul dintre cele mai dramatice și mai dureroase din câte v-am prezentat. Suferința și trauma acestei familii îngenunchiate arată tabloul unei societăți în care doar noi, uniți, ne mai putem salva. Oameni buni, punând mână de la mână, vom reuși să ajutăm acești părinți să facă tot ceea ce pot pentru băiețelul lor. Nu vom putea să alinăm durerile și suferințele lui Denis, un băiețel de doar un an și 8 luni care a îndurat mai multă durere decât cei mai mulți dintre noi, într-o viață întreagă, dar îi vom oferi resursele materiale cu ajutorul cărora să trăiască. Pentru că, da, în cazul lui și în al multor alte mii de copii, banii fac diferența. Vă rugăm din suflet să donați pentru Denis în conturile:
RO 03RZBR0000060023232906, deschis în Euro, la Raiffeisen Bank, pe numele Nicu Nițu sau RO03RZBR0000060022267756, deschis în lei la Raiffeisen Bank pe numele Nicu Nițu sau în contul Revolut RO85BREL0005 5127 3046 0100.
SURSA: CRONICAGAESTIULUI.RO