TURNEU DE MINIFOTBAL, LA LUCIENI, ORGANIZAT DE CĂTRE PRIMARUL MARIUS TIȚA
Duminică, la Lucieni, s-a desfășurat prima editie a Cupei ”Ion Ștefan” la minifotbal, competiție organizată în memoria lui Ion Ștefan, fost fotbalist și conducator al echipei din Lucieni. Opt echipe de tineri din Lucieni s-au înscris în această competiție organizată de către primarul Marius Tita. Evenimentul a început la orale 15:00 și s-a încheiat în jurul orelor 21:00, și s-a bucurat de un real succes. Echipele participante au fost premiate de către edilul Marius Tița. Marele trofeu a fost câștigat de echipa Fiii satului, care a învins în finală pe Burtoșii, locul 3fiind obținut de echipa Buturugarii.
”Vrem să atragem tinerii către sport, iar noi am văzut prin această competiție un bun prilej să atragem tinerii din comuna noastră să facă sport. Deși am dorit ca echipa să fie înscrisă în campionat, lipsa de efectiv ne-a făcut să fim în imposibilitate să facem o echipă competitivă. Vrem ca turneul să fie unul tradițional, urmând să organizăm în fiecare an Cupa ”Ion Ștefan” a declarat Marius Tița, primarul comunei Lucieni.



