TÂRGOVIȘTE: S-A RELUAT CONSTRUCȚIA DE LOCUINȚE ANL! DOUĂ BLOCURI VOR FI CONSTUITE ÎN ZONA MALL DÂMBOVIȚA

„Iată că la Târgoviște s-a reluat construcția de locuințe ANL. Neste vorba despre un prim proiect care presupune construirea a două blocuri, a câte 24 de unități locative fiecare, aici, pe bulvardul Regele Ferdinand. Este un teren pus la dispoziția primăriei Târgoviște a ANL de către Consiliul Județean Dâmbovița. Este vorba despre un proiect în care administrația locală va realiza tot ceea ce înseamnă amenajarea de rețele de utilități, alei pietonale, străzi, parcări și așa mai departe, iar Agenția Națională a Locuinței construiește efectiv clădirile, unitățile locative. Este o zonă în plină dezvoltare din punct de vedere urbanistic, în contextul în care în spatele acestei parcele de 4200 mp se construiește acum, se vor mai construi încă patru blocuri ANL cu câte 20 unități locative. Este un proiect tot prin ANL pe terenul Consiliului Județean Dâmbovița, iar ulterior vrem să deschidem cartierul Aleea Trandafirilor, o zonă destul de aglomerată mai ales pe ceea ce înseamnă calea de acces și parcări, astfel încât cei care locuiesc aici și tranzitează această zonă să aibă inclusiv posibilitatea de a parca aici. Vrem să extindem parcarea din Aleea Trandafirilor, dinspre strada Neagoe Basarab astfel încât să creem o zonă largă accesibilă tuturor.

Valoarea contractului este de 11 milioane de lei, termen de execuție 12 luni.

Sunt convins că termenul se va respecta, repet, în Târgoviște se construiec locuințe ANL dedicate specialiștilor în sănătate, în educație în cadrul proiectului care este în derulare în acest moment.

Mai avem un proiect important prin ANL, este vorba despre proiectul din cartierul Sagricom.

Din păcate, nici în acest moment, acolo lucrurile nu se mișcă. Nu știu dacă s-a lansat licitația, ultima dată când m-am interesat nu era lansată pentru cele 146 de unități locative care trrebuie să fie finalizate în zona respectivă. Administrația locală târgovișteană este pregătită realizeze toate interențiile, toate lucrările care sunt în sarcina noastră.” a precizat Daniel Cristina Stan, primarul municipiului Târgoviște

Distribuie pe:

Share on facebook
Facebook   
Share on whatsapp
Whatsapp    
Share on email
Email           

Află primul cele mai noi stiri din Dâmboviţa

Dă-ne un like pe FACEBOOK



sau

S-ar putea sa te intereseze:

PRIMĂRIA BĂLENI, APEL DE PROIECT ”INFIINȚAREA UNUI CENTRU DE COLECTARE A DESEURILOR PRIN APORT VOLUNTAR IN COMUNA BALENI, JUDETUL DAMBOVITA”

COMUNICAT DE PRESĂ “PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată!”                                                                                                      Comuna Baleni, martie 2023 ”INFIINȚAREA UNUI CENTRU DE COLECTARE A DESEURILOR PRIN APORT VOLUNTAR IN COMUNA BALENI, JUDETUL DAMBOVITA”

Citeste in continuare »