TÂRGOVIȘTE! O NOUĂ PARCARE DE 115 LOCURI VA FI AMENAJATĂ ÎN CARTIERUL “RADU CEL MARE”

“Pe strada Diaconu Coresi din municipiul Târgoviște, în microraionul IV sau Cartierul „Radu cel Mare”, începe implementarea unui proiect important pentru această zonă. Este vorba despre realizarea unei parcări, este vorba despre o parcare care va genera aproximativ 115 locuri de parcare, de care era nevoie în această zonă. Aici discutăm despre un proiect mai amplu pentru că proiectul cuprinde atât investiția de aici de pe Diaconu Coresi, cât și investiția de pe strada Virgil Drăghiceanu, unde se face tot o parcare și investiția de pe strada Doctor Marinoiu, din centrul municipiului Târgoviște.
Prin urmare, se vor crea trei parcări undeva la 150-160 de locuri noi de parcare. Ceea ce este specific și pentru această parcare și pentru parcarea de pe Virgil Drăghiceanu este că mare parte din parcare se construiește pe locația unui fost punct termic. Aici am desființat total aceste puncte termice care reprezentau focare de infecție și mai avem asemenea probleme pe care urmează să le rezolvăm în perioada următoare. Ca exemple, aș menționa punctul termic de pe strada Pandurilor, din microraionul XII, care de asemenea, va fi transformat în parcare. Sper ca anul acesta să începem lucrările.
Mai avem punctul termic din micro VIII, care de asemenea va fi desființat, urmând ca acolo să realizăm un loc de joacă. Este vorba despre o campanie pe care o derulează Primăria Municipiului Târgoviște de regenerare urbană, în aceste zone, unde înafara faptului că arătau urât, împiedicau și parcarea mașinilor, dar și dezvoltarea zonelor. În afară de parcare se vor amenaja spații verzi, va fi extins sistemul de iluminat public, deci va fi o zonă total schimbată”, a declarat primarul municipiului Târgoviște, Cristian Stan.
