TÂNĂR PRINS ÎN FLAGRANT ÎN TIMP CE VINDEA DROGURI ÎNTR-UN LICEU DIN TÂRGOVIȘTE

Prima pagină » Actualitate » TÂNĂR PRINS ÎN FLAGRANT ÎN TIMP CE VINDEA DROGURI ÎNTR-UN LICEU DIN TÂRGOVIȘTE

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Dâmbovița, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Dâmbovița, au documentat activitatea infracțională a unei persoane, de 34 de ani, cercetate pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc.

Persoana în cauză a fost prinsă în flagrant delict, în cursul zilei de ieri, după ce ar fi pătruns fără drept în incinta unui liceu, din municipiul Târgoviște, cu scopul de a vinde, respectiv a oferi canabis elevilor.

La solicitarea de sprijin a agenților de pază ai unității școlare, bărbatul în cauză a fost imobilizat de către un echipaj de jandarmi, asupra sa fiind descoperite 3 doze de drog de risc (canabis) și un grinder.

Ieri, 9 decembrie, a fost pus în aplicare un mandat de percheziție, fiind descoperită și ridicată de la locuința celui în cauză o cantitate de canabis, precum și alte mijloace de probă.

La data de 9 decembrie 2025, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Dâmbovița au dispus reținerea celui în cauză.

Astăzi, a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Dâmbovița cu propunere de arestare preventivă a acestuia, pentru 30 de zile.

Activitățile au fost realizate cu sprijinul jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean „Mircea cel Bătrân” Dâmbovița.

DIN ACEEAŞI CATEGORIE

NICOLAE TOMA, FOST DIRECTOR AL CASEI DE PENSII DÂMBOVIȚA, A TRECUT LA CELE VEȘNICE! DUMNEZEU SĂ-L ODIHNEASCĂ ÎN PACE!

Aurelian Cotinescu, reacție dură la inițiativa AUR: „Patriotismul cu forța este începutul oricărui regim dictatorial”

Primaria Gura Foii angajează secretar general! Toate detaliile, în articol!

NINBOG SRL, anunț asupra luării deciziei etapei de încadrare

CONSILIUL LOCAL ULMI, anunț deschidere procedură de transparență decizională proiect act normativ

septembrie 11, 2026