START AL INVESTIȚIILOR LA LICEUL ECONOMMIC „ION GHICA” DIN TÂRGOVIȘTE
Primăria Târgoviște mai face încă un pas în modernizarea infrastructurii educaționale, demarând un proiect amplu de consolidare, modernizare și reabilitare energetică la Colegiul Economic “Ion Ghica”. Această intervenție, prima de o asemenea anvergură din istoria prestigioasei unități de învățământ, subliniază prioritatea pe care administrația locală, condusă de primarul Cristian Stan, o acordă siguranței și calității mediului educațional.
Timp de decenii, Colegiul Economic “Ion Ghica” a reprezentat un pilon al învățământului târgoviștean, însă, la fel ca multe clădiri cu vechime, necesita o modernizare capitală pentru a corespunde standardelor actuale. Răspunzând acestei necesități stringente, Primăria Târgoviște a reușit să acceseze o finanțare impresionantă de 30.548.652 lei prin intermediul “Programului naţional de consolidare a clădirilor cu risc seismic ridicat”. Această sumă semnificativă nu doar că va asigura punerea în siguranță a structurii, dar va transforma complet aspectul și funcționalitatea Colegiului, aducându-l în era sustenabilității și eficienței energetice.
„O nouă investiție a ajuns în faza de execuție. Este vorba despre proiectul derulat la Colegiul Economic „Ion Ghica” din Târgoviște, în valoare de peste 30 de milioane de lei, finanțare nerambursabilă atrasă de Primăria Municipiului Târgoviște. Sunt primele lucrări cu adevărat importante din istoria acestei unități de învățământ, una de referință pentru municipiul Târgoviște.
Practic, se schimbă tot: tencuiala va fi dată jos, se vor înlocui instalațiile, geamurile, acoperișul, vor fi introduse sisteme alternative de producere a energiei – tot ceea ce știam despre infrastructura Colegiului Economic se va transforma. Clădirea va deveni o școală modernă, care va oferi condiții extraordinare atât elevilor, cât și cadrelor didactice. Lucrările vor fi finalizate în aproximativ un an și jumătate, iar sunt convins că rezultatul va fi unul de excepție.
Este același tip de intervenție pe care îl avem în prezent la Liceul „Voievodul Mircea” și la Liceul „Ion Heliade Rădulescu”. Sursa de finanțare este Programul Național de Consolidare a Clădirilor cu Risc Seismic Ridicat”, a declarat Cristian Stan, primarul municipiului Târgoviște.