SE ASFALTEAZĂ STRADA NEAGOE BASARAB DIN MUNICIPIUL TÂRGOVIȘTE ! CARTIERUL INTRĂ ÎNTR-UN PROCES AMPLU DE DEZVOLTARE

Prima pagină » Administratie » SE ASFALTEAZĂ STRADA NEAGOE BASARAB DIN MUNICIPIUL TÂRGOVIȘTE ! CARTIERUL INTRĂ ÎNTR-UN PROCES AMPLU DE DEZVOLTARE

„Suntem pe strada Neagoe Basarab din municipiul Târgoviște, aici unde administrația locală târgovișteană implementează un proiect de lărgire pe patru benzi a acestei străzi. De asemenea se va construi o pistă pentru biciclete, va fi amenajat spațiul verde, sistem de iluminat public nou, întreaga zonă se va se va schimba.  Așa cum spuneam este o investiție de lărgire pe patru benzi a străzii, deja se vede foarte bine că este profilată în acest moment, este turnat și asfaltul, nu la nivel de ultimul strat aproape integral pe unul din sensuri. Vedeți că sistemul de iluminat public este pe poziție, va fi amenajat spațiul verde, vor fi arbori și arbuști, pista de biciclete de asemenea, deci va fi o zonă foarte frumoasă, inclusiv o zonă de promenadă nu numai una de acces facil către zona către zona Mall. De altfel, dacă discutăm de această zonă din municipiul Târgoviște, trebuie să mai facem cel puțin două completări care sunt foarte importante din punctul meu de vedere: unu, în acest moment este în evaluare terenul UPET care face obiectul schimbului de terenuri dintre Primăria Municipiului Târgoviște și SC UPET SA, urmând ca Primăria să acorde de teren undeva în zona periferică a Municipiului Târgoviște pentru o suprafață de teren din incinta actualului UPET, aici urmând a se crea un drum de legătură între Bulevardul Independenței și Bulevardul I.C. Brătianu și de asemenea o parcare generoasă în zona centrală a Municipiului Târgoviște și al doilea aspect care trebuie spus, exact în spatele nostru, practic în spatele Cartierului Aleea Trandafirilor, vor fi construite locuințe ANL astfel încât și acest cartier se va deschide foarte mult, un cartier care până acum era închis, limitat și foarte aglomerat. Deja, iată, am creat un acces din Aleea Trandafirilor către Neagoe Basarab, direct către bulevardul Regele Ferdinand și apoi către centura Municipiului Târgoviște și totodată către Cartierul CFR, deci o zonă care este în plină dezvoltare, în plină expansiune și undeva în toamna acestui an, la începutul toamnei de fapt, acest proiect va fi finalizat. Probabil anul viitor va fi implementat și proiectul care vizează UPET-ul, de asemenea construcția de locuințe ANL va debuta curând și, repet, toată zona va fi schimbată radical față de ceea ce era, spre exemplu, până acum câteva luni, cu, să spunem, rezultate favorabile pe ceea ce înseamnă traficul rutier din Aleea Trandafirilor, care este foarte aglomerat. Și pentru că tot am vorbit de trafic, tot am vorbit de aglomerație, vreau să mai fac încă o precizare, este în elaborare Regulamentul privind locurile de parcare din Municipiul Târgoviște, urmând ca până la finalul acestui an să facem atribuirea locurilor de parcare în baza noului Regulament inclusiv pe zona Micro XI, Micro XII, Cartier CFR, Cartier Aleea Trandafirilor, Micro VI,  adică toate acele zone care au făcut obiectul PIDU-urilor și unde nu se puteau închiria locurile de parcare. Cred că ne vom apropia de vreo 13 mii de locuri de parcare în municipiul Târgoviște, care urmează să fie închiriate, avem foarte multe solicitări. Deci vom avea o perioadă de depune, dar vom anunța public după aprobarea Regulamentului acest lucru, probabil undeva în cursul lunii septembrie, după aceea vor fi atribuite și de la 1 ianuarie vor intra în vigoare noile contracte de închiriere a locurilor de parcare din municipiul Târgoviște, vrem să asigurăm gestionarea acestor locuri de parcare și în acest fel, va fi și eu aplicație de telefon prin intermediul căreia se va putea gestiona foarte bine acest aspect în municipiul Târgoviște. Valoarea investiției este de 1,6 milioane lei, valoare cu TVA, și în septembrie, poate chiar ceva mai devreme, dacă lucrurile merg cum ar trebui, se finalizează această investiție care, am uitat să spun, vizează și crearea a cel puțin 50 de locuri de parcare în zona aceasta, că e o problemă destul de mare și a fost o problemă destul de mare mai ales pe perioada derulării lucrărilor oamenii nu prea au mai avut unde să parcheze, dar încet-încet acum lucrurile se mai pot sa mai pot așeza și să se rezolve și problemele de aici. Repet, un loc foarte frumos… Zona aceasta, cu  terasamentul căii ferate a aparținut de asemenea UPET, aici am făcut o expropriere și cred că am făcut un lucru bun pentru că era un focar de infecție întreaga zonă de aici, plus deschiderea dinspre Aleea Trandafirilor care odată cu debutul și școlii își va arăta roadele, în sensul că nu mai fi nevoie ca întreg traficul din Aleea Trandafirilor să ajungă din nou pe I.C. Brătianu, adică de aici se poate ieșii foarte ușor o dată către Cartierul CFR și apoi către zona Mall, centura municipiului Târgoviște, direct Bulevardul Regele Ferdinand sau strada Gării, Castanilor și chiar Bulevardul Unirii foarte-foarte rapid. “ a declarat Daniel Cristian Stan, primarul municipiului Târgoviște

 „După cum vedem lucrurile bune continuă în municipiul Târgoviște și vreau să îl felicit pe primarul Târgoviștei încă de la început pentru toate lucrurile pe care le face pentru târgovișteni și nu ultimul rând pentru această investiție unde ne aflăm astăzi. Această zonă a municipiului Târgoviște efectiv se deschide și traficul pe care îl aveam aglomerat în această perioadă, de astăzi vom lega această zonă a municipiului Târgoviște cu drumul pe care Consiliul Județean Dâmbovița l-a realizat și l-a predat, așa cum era normal, municipalității târgoviștene, mă refer la drumul din zona mall-ului. În zona Mall-ului, așa cum după cum bine știți, avem un foarte multe investiții pe care le-am gândit împreună cu Primăria Municipiului Târgoviște și sperăm ca de anul viitor să începem aceste investiții așa cum ne-am propus. Vreau să vă anunț pe această cale, tot suntem la o lucrare de infrastructură rutieră, la sfârșitul săptămânii, împreună cu primarul municipiului Târgoviște vom deschide o arteră foarte importantă pentru a elibera traficul aglomerat din Municipiul Târgoviște și o să vă invităm cel târziu vineri, așa cum am promis public, la 1 august vom deschide drumul pe Nisipuri, un Drum Județean care este finanțat pe bani europeni. Vineri sau maxim 1 august, după cum am promis vom da drumul și efectiv circulația, în primul rând pentru traficul greu, vom da drumul la acest tronson de drum. Încă o dată felicitări Executivului Primăriei Municipiului Târgoviște și așa cum a spus și domnul primar avem foarte multe proiecte pe care le-am gândit în comun și voi le vom realiza în comun.  Vreau să mai specific ceva, toate lucrurile pe care le vedeți astăzi și pe care le-ați  văzut și perioada care a trecut, toate sunt făcute fără sprijin guvernamental, cred că târgoviștenii și dâmbovițenii trebuie să știe acest lucru, nu avem nici un sprijin din partea Guvernului României, La ultima Hotărâre de Guvern, de săptămâna trecută județul Dâmbovița a primit 0 lei, municipiul Târgoviște, după cum bine știți de doi ani de zile primește 0 lei,  și uitați că lucrurile, dacă avem bunăvoință, putem să ne ducem la bun sfârșit”a declarat Corneliu Ștefan , președintele Consiliului Județean Dâmbovița

DIN ACEEAŞI CATEGORIE

Lucrările la rețelele de apă și canalizare avansează în comuna Văcărești. Primarul Ionuț Irinel Badea monitorizează zilnic șantierele!

Primăria Titu declanșează o amplă campanie de combatere a insectelor dăunătoare! Timp de o săptămână se vor face tratemnte aviochimice!

ZECI DE CAMERE DE SUPRAVEGHERE VOR FI MONTATE ÎN TOATĂ COMUNA CRÂNGURILE! PRIMARUL COSTIN BARBU A SEMNAT CONTRACTUL DE FINANȚARE!

ALEXANDRU IORGA, BILANȚ LA 6 LUNI DE MANDAT! CARE SUNT REALIZĂRILE ȘI PROIECTELE AFLATE ÎN DERULARE!

Primarul George Georgescu invită locuitorii din Produlești la „Cursa Bicicletelor 2026″

iunie 25, 2026