Salonul Editorial „Ion Heliade Rădulescu”, evenimentul de debut al „Zilelor Cetății 2025”

Prima pagină » Eveniment » Salonul Editorial „Ion Heliade Rădulescu”, evenimentul de debut al „Zilelor Cetății 2025”

Moștenirea culturală a municipiului reședință de județ dusă mai departe și prin Salonul Editorial, organizat de Biblioteca Județeană „Ion Heliade Rădulescu”, Primăria Târgoviște și Consiliul Județean Dâmbovița în cadrul „Zilelor Cetății”.

Anul acesta participă editurile: Arhiepiscopiei Târgoviştei; ART; Bibliotheca; Cetatea de Scaun; Corint; Curtea Veche  Publishing; Eikon; Niculescu; Nomina; Paralela 45; Trei; Tritonic; Valahia University Press și Complexul Naţional Muzeal „Curtea Domnească” Târgovişte (instituție editoare).
Programul  include numeroase lansări de carte; conferințe; dezbateri, dar și momente artistice.

La deschiderea oficială a celei de-a XXIV-a ediții a Salonului Editorial, alături de directorul Bibliotecii Județene, au participat autorități locale și județene, parlamentari, oameni politici, consilieri locali și județeni, reprezentanți ai Arhiepiscopiei Târgoviștei, ai Prefecturii și ai Inspectoratului Școlar Județean, oameni de cultură, reprezentanți ai editurilor din județ, iubitori de cultură și de carte din municipiu și nu numai.
„Ne bucurăm să deschidem cea de-a XXIV-a ediție a Salonului Editorial Ion Heliade Rădulescu Dâmbovița. Este o ediție specială.
Este un eveniment la care noi ținem foarte mult, comunitatea târgovișteană. Mulțumim foarte mult Primăriei pentru că ne sprijină în demersul acesta.  Salonul Editorial deja a devenit un pilon al Zilelor Cetății”, a transmis Agnes Erich, directorul Bibliotecii Județene “I.H. Rădulescu” Dâmbovița.

„Voi începe prin a vă spune “La Mulți Ani” tuturor, pentru că, într-adevăr, debutează Zilele Cetății. Este un eveniment normal, aș spune eu, ca Zilele Cetății să debuteze cu Salonul Editorial pentru că Târgoviștea este o cetate a culturii românești, este o cetate a tiparului și de aceea cred că există și o simbolistică aparte dincolo de faptul că, iată, Zilele Cetății încep cu acest eveniment. Este o declarație și o asumare a faptului că prețuim, iubim cartea scrisă și tipărită și îi prețuim pe cei care sunt implicați. Așa că felicitări tuturor, felicitări și dumneavoastră celor care sunteți prezenți la acest eveniment și vă invit să ne bucurăm împreună de Zilele Cetății”, a transmis Cristian Stan, primarul municipiului Târgoviște.

DIN ACEEAŞI CATEGORIE

Zilele Comunei Braniștea 2026! Două zile de sărbătoare, muzică și tradiții și invitați de top!

TURNEU DE MINIFOTBAL LA LUCIENI! ANUNȚUL PRIMARULUI MARIUS TIȚA!

ANDREI BĂNUȚĂ VINE LA GĂEȘTI, DE ZILELE ORAȘULUI! CE ARTIȘTI VOR MAI CONCERTA DAR ȘI CE EVENIMENTE DEOSEBITE AU MAI PREGĂTIT ORGANIZATORII!

CAMPIONAT DE TENIS DE MASĂ, LA GURA OCNIȚEI, VINERI, DE LA ORA 18:00!

Academia „Cătălin Zmărăndescu” urcă România pe podiumul mondial! Sportivii au cucerit 5 titluri de campion mondial la Brazilian Jiu-Jitsu și 7 de vicecampion mondial, în Spania, la Campionatul Mondial FIJJD

august 8, 2026