PSD DÂMBOVIȚA ÎI ACUZĂ DIN NOU PE PENELIȘTI CĂ-ȘI PUN ÎN FUNCȚII PRIETENII, NEMURILE ȘI PILELE
Duplicitatea de care dau dovadă liberalii dâmbovițeni ar trebui să-i îngrijoreze atât pe membrii acestui partid, cât și pe cei care încă mai au încredere în mișcarea liberală dâmbovițeană!
Declarațiile făcute în ultima perioadă de către candidații la diverse demnități în administrația județeană, precum și la funcții de primar, nu fac decât să dovedească dâmbovițenilor că sunt doar vorbe în vânt.
Ieșirile publice ale liberalilor dâmbovițeni dezvăluie, de fapt, impostura și dezinteresul total față de dezvoltarea județului nostru, dar și nerespectarea legii.
Plecând de la declarațiile candidatului liberal la funcția de președinte al Consiliului Județean Dâmbovița, Sorin Ion, ne-am permis să analizăm activitatea de consilier județean a acestuia! Dânsul susținea că, în ședințele la care a participat, nu a avut nimic de votat care “să zguduie județul Dâmbovița”.
Cei care l-au votat pe domnul Sorin Ion și care ar dori să îl voteze la următoarele alegeri ar trebui să știe următorul aspect: potrivit rapoartelor de activitate pentru anii 2018 și 2019 afișate pe site-ul Consiliului Județean, domnul Sorin Ion nu a avut nici măcar o inițiativă personală cu care să încerce să zguduie, în mod benefic, viața dâmbovițenilor. De asemenea, ar fi indicat ca domnul Sorin Ion să nu se mai folosească de proiectele cu fonduri europene de care se bucură Inspectoratul Școlar pentru a-și impresiona electoratul și pentru a câștiga voturi în mod nemeritat.
Funcția pe care o deține în cadrul învățământului dâmbovițean nu are nicio legătură cu activitatea sa politică.
De asemenea, cei care încă mai au încredere în PNL DÂMBOVIȚA ar trebui să știe și ce au făcut aleșii lor în Consiliul Județean. Din 2016 și până în prezent, au fost dezbătute și votate aproximativ 1105 inițiative. Din 1105, liberalii dâmbovițeni au votat împotrivă la maximum 60.
O parte din acestea au fost voturi politice, iar o altă parte voturi pentru a întârzia adoptarea bugetelor.
Așadar, discursurile sforăitoare ale liberalilor nu își au rostul odată ce au votat tot ce PSD a propus în Consiliul Județean Dâmbovița.
În ceea ce privește candidații la primăriile din județ, atragem atenția asupra propunerii PNL pentru funcția de primar al comunei Aninoasa.
Deși este funcționar public, Tiberiu Lixandru a intrat în campanie electorală de aproximativ 3 luni. Vom solicita Agenția Națională a Funcționarilor Publici să verifice dacă acesta nu ar fi trebuit să se suspende din funcția pe care o deține în Direcția de Finanțe Publice Dâmbovița.
Vom cere acest lucru pentru că, din câte precizează Codul de conduită a funcționarilor publici, “În considerarea funcției publice deținute, funcționarilor publici le este interzis să permită utilizarea numelui sau imaginii proprii în acțiuni publicitare pentru promovarea unei activități comerciale, precum și în scopuri electorale.”
Funcționarul public Tiberiu Lixandru a distribuit în comuna Aninoasa flyere cu caracter electoral, situație dovedită și de fotografiile pe care acesta le-a publicat pe o platformă de socializare.
Nu aducem în discuție și întâlnirile cu caracter politic sau vădit electorale la care domnul Tiberiu Lixandru a participat alături de candidați sau reprezentanți ai filialei dâmbovițene a PNL.
Pentru binele dumnealui, sperăm că a fost suficient de “pre-caut” încât să nu fi încălcat legea.
De asemenea, liberalii dâmbovițeni dovedesc că legile nu sunt pentru ei. În presa locală au apărut informații conform cărora funcția de director adjunct al Direcției Județene a Finanțelor Publice Dâmbovița a fost deja antamată unui apropiat al Prim Vicepreședintelui PNL, Gabriel Grozavu. Din câte știm noi, pentru astfel de funcții se susțin concursuri. PNL Dâmbovița copiază modelul ministrului “Grindă”? Își pun pe funcții prietenii și pilele? Unde este acea meritocrație pe care o tot trâmbițează PNL?
Problema mare în PNL este aceea că taberele sunt împărțite. Aripa Grozavu susține un om, iar cealaltă aripă îl vrea șef pe domnul Tiberiu Lixandru.
Indiferent care parte își impune preferatul, dâmbovițenilor li se dezvăluie adevărata față a membrilor PNL Dâmbovița: nu fac nimic, dar sunt dispuși să fenteze legea pentru propriile lor beneficii.
Purtător de cuvânt PSD Dâmbovița,
Costin Cozma