PSD CRITICĂ PLANUL DE RELANSARE PREZENTAT DE PNL

Prima pagină » Politica » PSD CRITICĂ PLANUL DE RELANSARE PREZENTAT DE PNL

Planul de relansare economică prezentat ieri de PNL arată negru pe alb că liberalii nu au capacitatea necesară gestionării unui asemenea subiect, dar şi că nu sunt în stare să conceapă o astfel de strategie.

Superficialitate crasă este descrierea corectă a programului pregătit în 4 luni de PNL şi în care nu prezintă nicio bază economică pe care să își fundamenteze propunerile:

  • lipsesc termenele de realizare pentru multe propuneri și nu este indicată nicio sursă de finanțare a măsurilor prezentate;
  • nu este prezentată evoluția principalilor indicatori macroeconomici. Nu spun cum va evolua PIB în următorii 7 ani, nici deficitul, nici datoria publică, nici veniturile bugetare.

Lipsesc cu desăvârșire indicatorii sociali: evoluția salariului minim și mediu, evoluția pensiei minime și a punctului de pensie. Nu își propun să termine nimic nici în 2020, nici în următorul ciclu legislativ, dacă ar continua să fie la guvernare:

  • termenele pentru investițiile în autostrăzi sunt 2030;
  • la investițiile în educație tot 2027;
  • pentru agricultură nu e prezentat niciun termen, la fel pentru infrastructura de sport.

     La autostrăzi reiau proiectele propuse de PSD pe care le-au blocat sau le-au subfinanțat la începutul anului:

  • proiectul de Parteneriat Public Privat pentru autostrada Comarnic-Brașov a fost anulat deși era în faze semnării contractului;
  • proiectul de Parteneriat Public Privat pentru Autostrada Unirii a fost anulat;
  • la Centura Bacăului (Autostrada Moldovei) se alocă doar 25% din ce s-a alocat anul trecut, pentru secțiunea de autostradă Sebeș-Turda doar 30%;
  • finanțarea podului de la Brăila este mai mică cu 20% față de ce s-a alocat anul trecut;
  • drumul Expres Craiova – Pitești primește doar 96 de milioane din 2 miliarde.

Guvernul Orban se laudă cu șantierelor deschise în Guvernarea PSD:

  • Sibiu – Pitești (Loturi 1, 4, 5) ;
  • Drumul expres Craiova – Pitești;
  • Autostrada Transilvania (Suplacu de Barcău – Borș);
  • Sebeș – Turda;
  • Varianta de ocolire Bacău;
  • Podul peste Dunăre de la Brăila;
  • Linia de cale ferată Curtici – Simeria.

Au copiat programul Start-UP Nation, programul de construcție de depozite pentru colectarea și sortarea produselor agricole, voucherele pentru rechizitele elevilor.

Au copiat până şi propunerea de a se crea un fond de investiții de stat cum era Fondul Suveran de Dezvoltare şi Investiţii în programul PSD.

Gravitatea situaţiei nu este dată doar de lipsa unei viziuni economice proprii a PNL! Liberalii mai arată și că nu înțeleg esența a ceea ce au copiat din programul PSD sau cum trebuie să coreleze măsurile propuse de luni și ani întregi de reprezentanţii social-democraţi.  

PSD Dambovita

DIN ACEEAŞI CATEGORIE

LIVIU VASILESCU: “GABRIEL PURCARU ESTE OMUL POTRIVIT PENTRU MORENI”

AL TREILEA PRIMAR PNL DIN DÂMBOVIȚA CARE ANUNȚĂ CĂ A TRECUT LA PSD! STANCU RADU: “În PSD Dâmbovița am găsit mereu partenerii de dialog de care aveam nevoie, oameni care au fost și sunt alături de comuna noastră.”

GEORGE DUȚU, PRIMARUL DIN LUNGULEȚU, AL DOILEA PRIMAR PNL DIN DÂMBOVIȚA CARE SE ALĂTURĂ ECHIPEI LUI CORNELIU ȘTEFAN

GABRIEL DRAGNEA, PRIMARUL DIN BUTIMANU, PRIMUL EDIL DIN DÂMBOVIȚA CARE ANUNȚĂ PLECAREA DIN PNL LA PSD

PSD NU-I MAI OFERĂ ȘANSA PRIMARULUI DE LA VULCANA PANDELE PENTRU UN NOU MANDAT! CINE ESTE NOUL CANDIDAT!

© 2023 Exclusivdb. All rights reserved.