PROIECTELE PE TERMEN SCURT ALE ADMINISTRAȚIEI DIN LUCIENI! UITE CE INVESTIȚII SE VOR FACE CU PRIOERITATE ÎN COMUNĂ !
„Sunt un primar la început de drum și în timpul relativ scurt pe care l-am petrecut în gestionarea programelor și resurselor comunității pe care o reprezint , am reușit să pun la punct o serie de proiecte pe care le voi implementa anul acesta respectiv:
- Înființarea a 2 spații de joacă și recreere;
- Reabilitarea și modernizarea rețelei de apă din satul Olteni;
- Înființarea rețelei de canalizare în satul Olteni, în afara celui care se va realiza prin POIM în parteneriat cu Compania de Apă;
- Modernizarea sistemului de iluminat public;
- Asfaltarea tuturor drumurilor care au rămăs neasfaltate în comună.
Toate acestea se vor realiza în parteneriat cu Consiliul Județean prin programul județean de dezvoltare locală.
De asemenea suntem într-un stadiu avansat privind accesarea unei axe de finanțare pentru construirea de locuințe sociale.
Pe lângă aceste proiecte realizabile anul acesta, aș vrea să atrag atenția asupra problemelor pe care le-am identificat în ceea ce privește sprijinul pe care îl alocă Guvernul administrațiilor locale deoarece am avea mai multe proiecte în comună pe care vreau să le implementez prin Planul Național de Redresare și Reziliență , însă am impresia că Executivul României încearcă să ne păcălească.
Ne-au propus de fapt un proiect ultra-birocratizat, un plan care nu poate fi implementat deoarece mecanismul de implementare este greoi și nu are fundamente juridice și legale solide care să asigure realizarea sa până la finalul lunii august 2026.
- Nu se prezintă criteriile de selecție ale proiectelor și se aruncă responsabilitatea pe umerii mai multor instituții fără ca de fapt să se ocupe cineva cu adevărat de reușita reformelor. Nu se ține cont deloc de capacitatea administrativă reală.
Țeapă uriașă dată de Guvernul Cîțu autorităților locale care așteaptă zadarnic decontarea cheltuielilor făcute cu achiziția tabletelor pentru școala online. În realitate, degeaba au făcut autoritățile locale 800 de solicitări de rambursare a banilor. Niciuna nu a fost onorată, niciun contract de finanțare nu a fost semnat cu Ministerul Fondurilor Europene.
Iar ministrul Cristian Ghinea tace , tace pur și simplu. E ca și când n-ar fi. Praful și pulberea s-a ales de angajamentele sale sforăitoare privind absorbția accelerată a fondurilor europene și de promovarea competenței. Fapte IOC! De fapt își confirmă renumele câștigat pe vremea Guvernului ZERO a lui Cioloș. A fost și este ministrul ZERO.” a declarat Vasile Tița, primarul comunei Lucieni, în cadrul conferinței de presă a PSD Dâmbovița