PRIMARUL DIN LUCIENI, ADEVĂRUL DESPRE PROIECTUL PENTRU PARCUL FOTOVOLTAIC DIN COMUNĂ

Prima pagină » Administratie » PRIMARUL DIN LUCIENI, ADEVĂRUL DESPRE PROIECTUL PENTRU PARCUL FOTOVOLTAIC DIN COMUNĂ

„Dragi prieteni,

Deoarece în ultima vreme, oameni care ar vrea să facă administrație, dar nu înțeleg ce citesc și care din lipsă de proiecte pentru campanie au început cu minciuni și denigrare la adresa mea, vreau să lămuresc ceea ce apare în mediul online, pentru a fi corect informați și să apreciați în cunoștință de cauză.

În ceea ce privește panourile fotovoltaice și dispariția islazului:

1-este vorba despre un acord de asociere în participațiune înregistrat la notar, în baza HCL nr.43/2022, cu denumirea de” parc agrofotovoltaic” care este public pe site-ul primăriei(nu au făcut ei descoperiri incendiare) și are aviz de legalitate de la Prefectura Județului Dâmbovița;

2-in baza acestui acord de asociere, primăria nu înstrăinează islazul, ci dă doar dreptul de folosință pe o suprafață de 5000 mp pe care se vor construi aceste panouri, la o înălțime de aproximativ 2 metri, restul rămânând în continuare teren cu categoria de folosință pășune și bineînțeles orice crescător de animale având acces pentru pășunat și cosit, firma respectivă neavând nici un drept asupra terenului;

3- până acum islazul era închiriat către crescătorii de animale pentru suma de 368 de lei/ ha, iar în urma efectuării parcului de panouri agrofotovoltaice se va încasa 350 euro/ha, plus valoarea facturilor de curent pentru primărie, școală, iluminat public și cetățenii vor putea folosi în continuare islazul gratuit.Așadar,se poate vedea un avantaj enorm creat atât pentru comună cât și pentru cetățeni;

4-faptul ca este o firmă nouă, nu are nici o relevanță deoarece pentru fiecare proiect de acest gen se obțin avize, autorizații, licențe de la instituțiile abilitate pentru fiecare punct sau amplasament în parte, indiferent de experiență sau autorizațiile obținute pentru alte amplasamente;

5- afirmația ca primăria beneficiază de 0,01% din profit este eronată, deoarece în contract este specificat foarte clar ce beneficii are UAT- ul din această asociere, respectiv cele menționate anterior, în condițiile în care întreaga investiție de peste 47 milioane de euro revine în totalitate firmei asociate,procentul respectiv de 0,01% fiind o condiție legală obligatorie pentru o asociere deoarece nu poți fi asociat cu cineva cu participație 0%, dar e greu de înțeles când nu ai pregătirea necesară…” a anunțat Marius Vasile Tița, primarul comunei Lucieni

DIN ACEEAŞI CATEGORIE

Comuna Ulmi anunta  finalizarea lucrarilor pentru proiectul ”INFIINȚAREA UNUI CENTRU DE COLECTARE A DESEURILOR PRIN APORT VOLUNTAR IN COMUNA ULMI, JUDETUL DAMBOVITA”

CORNELIU ȘTEFAN, apel către parlamentarii de Dâmbovița pentru susținerea amendamentelor la buget

Primăria Morteni începe eliberarea adeverințelor APIA pentru fermieri

Fermierii din comuna Șelaru sunt invitați să depună cererile de plată APIA pentru anul 2026

Corneliu Ștefan, prezent la Bruxelles la cea de-a 170-a sesiune plenară a Comitetului European al Regiunilor

martie 16, 2026