Primăria Dărmănești premiază performanța școlară: Cei mai buni elevi la Evaluarea Națională vor merge într-o tabără în Munții Apuseni

Prima pagină » Actualitate » Primăria Dărmănești premiază performanța școlară: Cei mai buni elevi la Evaluarea Națională vor merge într-o tabără în Munții Apuseni

Primăria și Consiliul Local Dărmănești continuă și în acest an tradiția de a recompensa performanța școlară, oferind premii speciale elevilor care obțin rezultate remarcabile la Evaluarea Națională.

Anunțul a fost făcut de primarul comunei, Valentin Mihalache, care a transmis că primii 10 elevi cu cele mai mari medii la examenul de Evaluare Națională, cu condiția să obțină minimum nota 7, vor fi răsplătiți cu o tabără în pitoreștii Munți Apuseni.

„Și în acest an, Primăria și Consiliul Local Dărmănești răsplătesc performanța școlară! Cei mai buni 10 elevi care vor obține cele mai mari medii la Evaluarea Națională, dar nu mai mici de nota 7, vor fi premiați cu o tabără în frumoșii Munți Apuseni”, a transmis edilul.

Inițiativa reprezintă o formă de apreciere a efortului depus de elevi, dar și un stimulent pentru generațiile viitoare să trateze cu seriozitate procesul educațional. Administrația locală consideră că investiția în educație este una dintre cele mai importante investiții pentru dezvoltarea comunității.

„Considerăm că educația și rezultatele deosebite ale elevilor noștri reprezintă o prioritate și un motiv de mândrie pentru întreaga comunitate”, a subliniat primarul Valentin Mihalache.

Prin acest demers, autoritățile locale din Dărmănești își reafirmă sprijinul pentru elevii merituoși și pentru promovarea excelenței în educație.

DIN ACEEAŞI CATEGORIE

Duțescu Diana, anunț solicitare aviz de gospodărire a apelor

Corneliu Ștefan, poziție categorică împotriva dezincriminării drogurilor: „Cu drogurile nu negociem!”

Se toarnă al doilea strat de asfalt pe drumul Gura Foii – Bumbuia! Primarul Radu Nicolae Georgescu anunță noi investiții!

Deputatul Aurelian Cotinescu: „România trebuie să iasă rapid din criza politică. Viitorul premier trebuie să garanteze continuarea reformelor!”

SC MARDOR TRANS SRL, anunț solicitare autorizație de mediu

octombrie 8, 2026