PREMIERĂ NAȚIONALĂ ÎN CHIRURGIA GENUNCHIULUI, PREZENTATĂ LA CONGRESUL MONDIAL DE ORTOPEDIE DE CĂTRE UN MEDIC ORTOPED DIN TÂRGOVIȘTE

Prima pagină » Actualitate » PREMIERĂ NAȚIONALĂ ÎN CHIRURGIA GENUNCHIULUI, PREZENTATĂ LA CONGRESUL MONDIAL DE ORTOPEDIE DE CĂTRE UN MEDIC ORTOPED DIN TÂRGOVIȘTE

Doctorul Ionuț Mertic, prezentare de excepție la Congresul Mondial de Ortopedie de la Stockholm!

Prestigiu, inovație și recunoaștere internațională – acestea sunt cuvintele care definesc activitatea recentă a medicului ortoped Ionuț Mertic din cadrul Spitalului Județean de Urgență Târgoviște, care a reprezentat cu onoare România la a 9-a ediție a Congresului Mondial de Ortopedie (WCORT) desfășurată la Stockholm.

Dr. Mertic a prezentat în cadrul unei sesiuni științifice pe care a co-prezidat-o lucrarea intitulată: „Abordurile posterolateral și posteromedial în fracturile platoului tibial de energie înaltă”, o cercetare de pionierat bazată pe experiența acumulată la Târgoviște în tratarea unora dintre cele mai complexe leziuni ale genunchiului. Lucrarea s-a bucurat de un real succes în rândul specialiștilor de top din întreaga lume. Chirurgi renumiți din Australia, SUA, Marea Britanie, Spania, Germania și Taiwan au adresat felicitări entuziaste pentru calitatea prezentării, profunzimea cercetării și abordarea inovatoare propusă de medicul târgoviștean.

În cadrul prezentării, Dr. Ionuț Mertic a descris asocierea, în premieră națională, a două aborduri chirurgicale moderne în tratamentul fracturilor de platou tibial:

-Abordul posterolateral Frosch,

-Abordul posteromedial Lobenhoffer.

Acestea au fost utilizate în cadrul intervențiilor efectuate în premieră absolută în România, chiar la Spitalul Județean din Târgoviște, în combinație cu o etapă preoperatorie extrem de riguroasă: examinarea angio-CT pentru evaluarea vascularizației și a relației dintre artera poplitee / tibială anterioară și fragmentele osoase fracturate. Acest demers a permis o planificare chirurgicală precisă și o stabilizare superioară a fracturilor, conform celor mai înalte standarde internaționale.

Este pentru prima dată în România când angio-CT-ul preoperator este integrat sistematic în strategia de abord chirurgical pentru aceste tipuri de leziuni, fapt care deschide noi direcții în chirurgia ortopedică avansată.

La Spitalul Județean de Urgență de a Târgoviște, la secția de Ortopedie au loc tot mai multe abordări chirurgicale moderne făcute în premieră. În aceeași notă de progres și doctorul Alexandru Catană  a realizat, de asemenea în premieră locală, prima artroscopie de gleznă pentru tratarea unei artrite septice locale – o intervenție de înaltă precizie, cu beneficii majore pentru pacient.

Datorită profesionalismului și curajului de a inova, echipa ortopedică a Spitalului Județean de Urgență Târgoviște se afirmă tot mai clar ca un centru de referință în ortopedia românească.

DIN ACEEAŞI CATEGORIE

FACULTATEA DE INGINERIA MATERIALELOR ȘI MECANICĂ DIN CADRUL UNIVERSITĂȚII „VALAHIA” DIN TÂRGOVIȘTEDESFĂȘOARĂ CONCURS DE ADMITERE PENTRU ANUL UNIVERSITAR 2025-2026

O NOUĂ INVESTIȚIE IMPORTANTĂ LA VĂCĂREȘTI, ÎN ASOCIERE CU CONSILIUL JUDEȚEAN DÂMBOVIȚA

PRIMĂRIA BUTIMANU VA CONSTRUI UN NOU TEREN DE SPORT SINTETIC ÎN SATUL UNGURENI, PRIN PJDL

INVESTIȚIE NOUĂ LA PRODULEȘTI, ÎN ASOCIERE CU CONSILIUL JUDEȚEAN

ILIE DUMITRU, ANUNȚ SOLICITARE ACORD DE MEDIU

© 2023 Exclusivdb. All rights reserved.