POLIȚIȘTII DÂMBOVIȚENI, PERCHEZIȚII ÎN 22 DE JUDEȚE LA PERSOANE CARE ȘI-AI CUMPĂRAT ILEGAL ARME DIN UNGARIA

Prima pagină » Actualitate » POLIȚIȘTII DÂMBOVIȚENI, PERCHEZIȚII ÎN 22 DE JUDEȚE LA PERSOANE CARE ȘI-AI CUMPĂRAT ILEGAL ARME DIN UNGARIA

În această dimineață, 21 mai a.c., polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Dâmbovița, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgoviște și Direcției Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, au pus în aplicare 41 de mandate de percheziție domiciliară, în 22 de județe, într-o cauză penală privind săvârșirea infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și munițiilor.

Cercetările au evidențiat faptul că, pe parcursul anului 2025, mai multe persoane ar fi achiziționat, fără drept, arme neletale supuse autorizării, cu potențial letal, de pe o platformă online din Ungaria.

În urma descinderilor, au fost ridicate în vederea confiscării peste 50 de arme, dintre care 30 de arme lungi supuse autorizării, tip pușcă, 17 arme scurte tip pistol, supuse autorizării, 6 arme tip airsoft și o arbaletă, muniția aferentă, atât letală cât și neletală, cât și alte mijloace materiale de probă.

În cauză, polițiștii continuă cercetările, sub coordonarea procurorului de caz, pentru săvârșirea infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și munițiilor.

Precizăm că, în cazul prezentat, efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

DIN ACEEAŞI CATEGORIE

Primarul comunei Aninoasa, Vlăduț Niculae, invită localnicii la inaugurarea noulul parc din Săteni!

ACȚIUNE DE ECOLOGIZARE LA CRÂNGIRILE, ALĂTURI DE REPREZENTANȚII PRIMĂRIEI COMUNEI ÎNVECINATE RĂTEȘTI

Au început lucrările de modernizare a iluminatului public în comuna Bucșani. Investiție de peste 1,2 milioane de lei prin AFM!

PSD a blocat pentru a treia oară scumpirea cu 16% a tarifelor de salubritate la Găești! Alexandru Iorga: ” Găeștenii trebuie sție că șase consilieri PNL au votat pentru majorarea terifelor de salubritate!”

Corneliu Ștefan, de Ziua Națională a Ambulanței: Investim în condiții mai bune pentru cei care salvează vieți

iulie 30, 2026