PARCUL INDUSTRIAL MORENI, PARTENERIAT CU UNIVERSITATEA VALAHIA DIN TÂRGOVIȘTE

Prima pagină » Actualitate » PARCUL INDUSTRIAL MORENI, PARTENERIAT CU UNIVERSITATEA VALAHIA DIN TÂRGOVIȘTE

Un nou acord în beneficiul studenților semnat de Universitatea Valahia din Târgoviște, de data aceasta cu Parcul Industrial Moreni, cel mai performant parc industrial din județul Dâmbovița.

Acordul de parteneriat a fost semnat de rectorul UVT, Corneliu Sălișteanu, și Gabriel Purcaru, directorul Parcului Industrial Moreni și primarul ales al municipiului Moreni.

“Am semnat împreună cu Directorul Parcului Industrial Moreni, ec. Gabriel Purcaru, un acord de parteneriat între cele două instituții.

Implementarea de proiecte comune cu finanțare nerambursabilă, îmbunătățirea calității învățământului universitar prin participarea specialiștilor Parcului Industrial Moreni la cursuri și conferințe, asigurarea bazei de practică pentru studenți, susținerea activităților științifice din cadrul universității reprezintă concepte-cheie în jurul cărora este construit parteneriatul strategic semnat de instituțiile noastre.

Am convingerea că această colaborare are rolul de a contribui la creșterea calității învățământului și toate demersurile vor aduce un plus de valoare Universității „Valahia” din Târgoviște.” a anunțat Cornel Sălișteanu, rectorul Universității Valahia din Târgoviște.

DIN ACEEAŞI CATEGORIE

S.C. BUROM BM INVEST S.R.L, ANUNȚ ASUPRA LUĂRII DECIZIEI ETAPEI DE ÎNCADRARE

S.C. CASA PRIM TEXTIL S.R.L., ANUNȚ SOLICITARE AVIZ DE MEDIU ȘI DECLANȘAREA ETAPEI DE ÎNCADRARE

INSTITUȚIILE DE ÎNVĂȚĂMÂNT DIN ȘELARU, DOTATE CU MATERIALE DIDACTICE ȘI ECHIPAMENTE DIGITALE MODERNE

UAT BRANIȘTEA, ANUNȚ DEMARARE LUCRĂRI DE EXECUȚIE PENTRU OBIECTIVUL DE INVESTIȚII: “Extindere rețea de apă potabilă și apă uzată în sat Braniștea, comuna Braniștea, Judetul Dâmbovița”

PARLAMENTARII PSD DÂMBOVIȚA AU OBȚINUT PRIN AMENDAMENTELE DEPUSE LA LEGEA BUGETULUI, 3.000.000 DE LEI PENTRU INVESTIȚII ÎN SPITALELE DIN TÂRGOVIȘTE ȘI PUCIOASA  

© 2023 Exclusivdb. All rights reserved.