NOUL DISPENSAR MEDICAL DIN SATUL MĂRCEȘTI, LA UN PAS DE INAUGURARE

Prima pagină » Administratie » NOUL DISPENSAR MEDICAL DIN SATUL MĂRCEȘTI, LA UN PAS DE INAUGURARE

Localnicii din satul Mărcești, al comunei Dobra, se vor putea bucura în curând de noul dispensar medical. Clădirea a fost construită de la zero, chiar în centrul satului, lângă biserică. Investiția este realizată prin Programul Național de Dezvoltare Locală al Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice.  

Clădirea noului dispensar are un etaj și este construită după standarede ridicate, având amenajate spații confortabile pentru cabinetele medicale, grupuri sanitare și multe alte încăperi funcționale.

“Era nevoie de această investiție, pentru ca toți localnicii să fie tratați în condiții bune, dar și personalul medical să aibe la dispoziție spații decente  pentru cabinetele medicale. Mai sunt mici retușuri de realizat, iar apoi o să anunțăm data când va fi data în folosință această nouă clădire” a menționat pentru exclusivdb.ro, Nica Ghoeghe, primarul comunei Dobra.

DIN ACEEAŞI CATEGORIE

Primarul George Georgescu aduce la Produlești cea mai mare grădină zoologică din Europa! Elefanți, pinguini, foci și alte animale exotice, pe islazul comunal!

Butimanu: Noul teren de fotbal din Ungureni va fi inaugurat duminică. Mini-campionat și premii pentru participanți!

Gura Ocniței: impozitele și taxele locale pot fi achitate fără dobânzi și penalități. Anunțul primarului Liviu Vasilescu

Vești bune pentru locuitorii din Lungulețu care au restanțe la plata impozitelor și a taxelor! Cum pot scăpa de penalitățile acumulate!

CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI ȘELARU, CONVOCAT ÎN ȘEDINȚĂ ORDINARĂ, PE 30 SEPTEMBRIE

octombrie 10, 2026