MOROENI: CEREMONIAL RELIGIOS ȘI DEPUNERI DE COROANE ÎN CINSTEA EROILOR NEAMUL

Prima pagină » Actualitate » MOROENI: CEREMONIAL RELIGIOS ȘI DEPUNERI DE COROANE ÎN CINSTEA EROILOR NEAMUL

Eroii neamului au fost cinstiți așa cum se cuvine și în comuna dâmbovițeană Moroeni. Primarul Mihai Laurențiu Moraru a organizat și în acest an un eveniment emoționant de Ziua Eroilor.  La Monumentul Eroilor din localitate, preoții din sat au oficiat o slujbă de pomenire a eroilor, iar după aceea, oficialitățile, Primăria, Consiliul Local, Școala Generală “Ion Ciorănescu” și reprezentanții CAR Speranța au depus coroane de flori în cinstea martirilor neamului.  Pe lîngă oficilalitățile locale, la eveniment au participat numeroși localnici și copii din sat.

“Este o zi specială, o zi încărcată de emoție în care trebuie să îi cinstim pe cei care au luptat pentru viitorul nostru. Omagiem sacrificiul lor înălțător și suntem obligați moral să le păstrăm vie amintirea prin ceremoniile intrate în tradiție la Moroeni cu acest prilej.  Ziua de astăzi are o dublă semnificație, Ziua Eroilor, dar și Înălțarea Domnului, o sărbătoare importantă a creștinilor. Profitând de acest prilej, țin să le urez tuturor localnicilor din Moroeni să fie binecuvântați de Dumnezeu, sănătoși și să aibe parte în viață numai de bucurii.” a transmis Mihai Laurențiu Moraru, primarul comunei Moroeni.

După depunerea de coroane, toți cei prezenți la eveniment au mers la Căminul Cultural unde au continuat să sărbătorească această zi festivă.

DIN ACEEAŞI CATEGORIE

BĂRBAT ARESTAT PREVENTIV SUB ASPECTUL SĂVÂRȘIRII INFRACȚIUNII DE VIOL ASUPRA UNUI MINOR

PSD Cândești și-a ales o nouă conducere! Tânărul antreprenor Ionuț Udrescu preia organizația locală!

Universitatea „Valahia” din Târgoviște își consolidează poziția internațională în clasamentul Times Higher Education Sustainability Impact Ratings 2026

Programul privind deratizarea si dezinsecția muzeelor aflate în administrarea Complexului Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște 2026

Doctorul cardiolog Ovidiu Țoni a demisionat de la Clinica MedLife și își deschide propria clinică!

iunie 26, 2026