LA ȘELARU AU FOST INAUGURATE DOUĂ OBIECTIVE REALIZATE PRIN PJDL

Prima pagină » Actualitate » LA ȘELARU AU FOST INAUGURATE DOUĂ OBIECTIVE REALIZATE PRIN PJDL

Două noi obiective realizate prin Programul Județean de Dezvoltare Locală au fost inaugurate, astăzi, la Șelaru. Este vobra despre un teren de sport și un loc de joacă pentru copii. Pe lângă locuitorii din Șelaru, conducerea primăriei și copiii din sat, la eveniment au participat și Corneliu Ștefan, președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Claudia Gilia, prefectul județului Dâmbovița, Ionuț Săvoiu, secretar de stat, primari din zonă și Alexandru Iorga, candidatul PSD pentru funcția de primar al orașului Găești.

“Astăzi, la Șelaru, am inaugurat, alături de colegi și prieteni, două investiții realizate prin Programul Județean de Dezvoltare Locală: locul de joacă din satul Șelaru și terenul sportiv multifuncțional din satul Fierbinți.
Ambele proiecte, cu o valoare de aproximativ 700.000 de lei, au beneficiat de sprijinul financiar al Consiliului Judeţean Dâmboviţa în valoare de 300.000 de lei.


Totodată, am vizitat și lucrările pe care administrația locală le desfășoară la grădinița din satul Glogoveanu. Finanțarea este asigurată în acest caz de Administrația Fondului pentru Mediu și are o valoare de 2.700.000 de lei.
Pe de altă parte, pe drumul județean DJ503, se amenajează șanțurile și podețele de acces.
De asemenea, se lucrează și în comuna Vișina. Prin Programul Național “Anghel Saligny”, în satele Broșteni și Izvoru, se amenajează rețeaua de apă uzată. Valoarea acestui proiect, prin care se vor mai executa lucrări și în satul Vișina, este de aproximativ 2.000.000 de euro.
Se lucrează în județul Dâmbovița, iar investițiile tuturor administrațiilor locale sunt importante!
Datorită lor, județul nostru se schimbă, și se schimbă în bine!” a declarat Corneliu Ștefan, președintele Consiliului Județean Dâmbovița

DIN ACEEAŞI CATEGORIE

UN ANGAJAT AL PRIMĂRIEI CREVEDIA S-A ELECTROCUTAT ÎN TIMP CE LUCRA LA REȚEAUA DE IULUMINAT PUBLIC

ACȚIUNE DE COLECTARE DEȘEURI PERICULOASE,ÎN TÂRGOVIȘTE

ACCIDENT PE DN72A, LA GHEBOIENI! UN ȘOFER A INTRAT CU MAȘINA ÎNTR-UN GARD

UN PREOT DIN DÂMBOVIȚA CAUTĂ O FAMILIE CĂREIA SĂ-I DONEZE CASA BUNICILOR! “E DOAR UN BINE PE CARE ÎL FAC PENTRU BINELE PE CARE L-AM PRIMIT ȘI EU!”

CAMERA DE COMERȚ A ORGANIZAT CONFERINȚA “INTELIGENȚA ARTIFICIALĂ ÎN BUSINESS: TENDINȚE ȘI PROVOCĂRI”

© 2023 Exclusivdb. All rights reserved.