JUDECĂTORII CARE I-AU ELIBERAT PE CRIMINALII DE LA PADINA VOR FI CERCETAȚI!

Prima pagină » Actualitate » JUDECĂTORII CARE I-AU ELIBERAT PE CRIMINALII DE LA PADINA VOR FI CERCETAȚI!

Procurorul General al României, Alex Florența, a sesizat, marți, Inspecția Judiciară în legătură cu decizia judecătorilor de la Curtea de Apel Ploieşti care au decis plasarea în arest la domiciliu a fiilor vrăjitoarei Sidonia, cunoscuți în lumea interlopă, care au ucis un om la o petrecere dintr-o pensiune din Padina.

Potrivit unui comunicat de presă, Florența a sesizat Inspecția Judiciară „constând în exercitarea funcţiei cu gravă neglijenţă, și art 271 lit. r) din Legea nr. 303/2022, constând în lipsa totală a motivării ori motivarea în mod vădit contrară raţionamentului juridic, de natură să afecteze prestigiul justiţiei sau demnitatea funcţiei de judecător sau procuror”.

Printr-o Încheiere din data de 15 mai 2024, cei doi judecători au admis contestaţia formulată de trei inculpaţi (acuzați de săvârșirea infracțiunii de omor într-un dosar penal instrumentat de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița) şi a dispus înlocuirea măsurii arestului preventiv cu măsura arestului la domiciliu. 

„Fără a pune în discuție puterea de lucru judecat a încheierii menționate, s-a apreciat că faptele celor doi judecători de a ignora materialul probator, care relevă dincolo de orice dubiu rezonabil starea de pericol pe care o reprezintă punerea în libertate și, implicit, reîntoarcerea inculpaților în comunitate, întrunesc elementele constitutive ale abaterii disciplinare constând în exercitarea funcţiei cu gravă neglijenţă. De asemenea, faptele judecătorilor de a nu motiva în concret în cuprinsul încheierii care sunt motivele care să justifice înlocuirea măsurii arestării preventive a inculpaților întrunesc elementele constitutive ale abaterii disciplinare constând în lipsa totală a motivării ori motivarea în mod vădit contrară raţionamentului juridic, de natură să afecteze prestigiul justiţiei sau demnitatea funcţiei de judecător sau procuror”, se arată în comunicatul transmis de biroul de informare și relații publice din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

DIN ACEEAŞI CATEGORIE

PRIMĂRIA TÂRGOVIȘTE, PROIECT DE 30 DE MILIOANE DE LEI LA COLEGIUL ECONOMIC ION GHICA

COL. (R) PAVEL MARIAN, FOST ȘEF DE COMENDUIRE AL SERVICIULUI DE TRANSMISIUNI SPECIALE DÂMBOVIȚA, S-A RIDICAT LA CERURI

Chițulescu Dorinel-Marcel, anunț depunere solicitare obținere aviz de mediu

ÎNCĂ O INVESTIȚIE MAJORĂ LA LUNGULEȚU! PRIMARUL GEORGE DUȚU A SEMNAT CONTRACTUL DE FINANȚARE!

INSTITUȚIILE DE ÎNVĂȚĂMÂNT DIN MOROENI, DOTATE CU MATERIALE DIDACTICE ȘI ECHIPAMENTE DIGITALE MODERNE NOI

© 2023 Exclusivdb. All rights reserved.