INVESTIȚII NOI DE APROAPE 100 DE MILIARDE LA PIETROȘIȚA! PRIMARUL ION LEONARD DICU A SEMNAT ASTĂZI CONTRACTELE!

Prima pagină » Actualitate » INVESTIȚII NOI DE APROAPE 100 DE MILIARDE LA PIETROȘIȚA! PRIMARUL ION LEONARD DICU A SEMNAT ASTĂZI CONTRACTELE!

Trei dintr-o lovitură! Se întâmplă la Pietroșița, unde primarul Ion Leonard Dicu a semnat astăzi trei contracte de finanțare pentru trei proiecte importante. În total vor fi investiți în comună de 94 de miliarde de lei vechi. Edilul, alături de aparatul său, a demonstrat din nou că îi pasă de dezvoltarea comunei, iar munca în echipă s-a dovedit a fi benefică.
“Astăzi a fost o zi memorabilă pentru dezvoltarea Comunei Pietroșița, deoarece am avut privilegiul să semnez 3 contracte de finanțare(valoare cumulata de 94 miliarde vechi…) dintre care două prin Ministerul Dezvoltării (MDLPA) și unul finanțat din fonduri europene (AFIR), pentru 3 obiective importante de investiții, după cum urmează:

1) „Reabilitare drum de interes local DC 132 Pietroșița – Runcu în comuna Pietroşiţa, judeţul Dâmboviţa”,finanțat prin Programul Național de Investiții “Anghel Saligny”, în valoare totală de 6.447.921,87 lei, din care 6.361.051,87 lei valoare alocată de la bugetul de stat;
Este cel mai mare proiect semnat vreodată ,de către Primăria Pietrosita !

2) „Refacere Punte Adunați în satul Pietroșița, comuna Pietroşiţa, judeţul Dâmboviţa”, finanțat prin Programul Național de Investiții “Anghel Saligny”, în valoare totală de 2.077.027,40 lei, din care 1.985.750,45 lei valoare alocată de la bugetul de stat;

3) “DOTAREA CU UTILAJ MOBIL ȘI ACCESORII AFERENTE A SERVICIULUI VOLUNTAR PENTRU SITUAŢII DE URGENŢĂ AL COMUNEI PIETROŞIŢA, JUDEŢUL DÂMBOVIŢA”, finanțat prin Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020, sM 19.2 – “Sprijin pentru implementarea acțiunilor în cadrul Strategiei de Dezvoltare Locală”, Măsura 7/DI6B – ”Investiții în infrastructura de bază și îmbunătățirea accesului la servicii pentru populație”, prin Grupul de Acțiune Locală ”Bucegi-Leaota”, în valoare de 37.305 euro+TVA (219.723,15 lei, inclusiv TVA) – valoare 100% eligibilă.” a anunțat Ion Leonard Dicu, primarul comunei Pietroșița

DIN ACEEAŞI CATEGORIE

PROMOVAREA COMUNEI MORTENI PRIN SPORT! DOI ANI DE LA ÎNFIINȚAREA ASOCIAȚIEI CLUB SPORTIV OLIMPIA MORTENI!

PROCURORII CER ARESTAREA PREVENTIVĂ A CELOR PATRU BĂRBAȚI DIN TÂRGOVIȘTE, ACUZAȚI DE CAMĂTĂ ȘI ȘANTAJ

ANINOASA DĂ STARTUL SĂRBĂTORII DRAGOSTEI! CE LE-A PREGĂTIT TINERILOR PRIMARUL VLĂDUȚ NICULAE!

PRIMARUL DIN TITU INVITĂ MEMBRII ASOCIAȚIILOR DE LOCATARI LA CONSULTĂRI PUBLICE! CARE ESTE PROGRAMUL?!

TÂRGOVIȘTEA ARE MOTIVE SĂ SE MÂNDREASCĂ CU TINERII EI! Roboticienii de la C.N. Constantin Carabella, calificați la Naționala de Robotică 2025!

© 2023 Exclusivdb. All rights reserved.