GĂEȘTI: TREI BLOCURI ANL VOR FI DATE ÎN FOLOSINȚĂ ANUL ACESTA

Prima pagină » Administratie » GĂEȘTI: TREI BLOCURI ANL VOR FI DATE ÎN FOLOSINȚĂ ANUL ACESTA

Primarul orașului Găești, Grigore Gheorghe a anunțat că de anul acesta tinerii din oraș, care au solicitat sprijin, vor putea beneficia de o locuință ANL. Mai mult, un bloc va fi finalizat și va oferi găzduire medicilor.

„Îmi doresc din suflet, ca mulți tineri să-și întemeieze familii în orașul nostru. Și am demonstrat că suntem oamenii faptelor. În această vară dăm în folosință 3 blocuri cu 36 apartamente: 24 pentru tineri și 12 pentru medici, astfel că vom ajunge la 11 blocuri cu 100 apartamente. În zonă am construit un teren de fotbal cu nocturnă, un loc de joacă și o creșă”, a transmis primarul Grigore Gheorghe

Potrivit primarului , în luna aprilie încep lucrările de extindere a creșei, care în septembrie va avea de la 60 de locuri azi, 120 de locuri, prin construirea a încă 3 săli de clasă.

DIN ACEEAŞI CATEGORIE

Lucrările la rețelele de apă și canalizare avansează în comuna Văcărești. Primarul Ionuț Irinel Badea monitorizează zilnic șantierele!

Primăria Titu declanșează o amplă campanie de combatere a insectelor dăunătoare! Timp de o săptămână se vor face tratemnte aviochimice!

ZECI DE CAMERE DE SUPRAVEGHERE VOR FI MONTATE ÎN TOATĂ COMUNA CRÂNGURILE! PRIMARUL COSTIN BARBU A SEMNAT CONTRACTUL DE FINANȚARE!

ALEXANDRU IORGA, BILANȚ LA 6 LUNI DE MANDAT! CARE SUNT REALIZĂRILE ȘI PROIECTELE AFLATE ÎN DERULARE!

Primarul George Georgescu invită locuitorii din Produlești la „Cursa Bicicletelor 2026″

iunie 27, 2026