Florin Petre, primarul din Crevedia, a fost arestat preventiv pentru trafic de persoane

Prima pagină » Actualitate » Florin Petre, primarul din Crevedia, a fost arestat preventiv pentru trafic de persoane

Florin Petre, primarul din Crevedia, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile de către Tribunalul Dâmbovița, miercuri, în cadrul unui dosar de trafic de persoane instrumentat de procurorii DIICOT Dâmbovița.

„Din probatoriul administrat a reieşit că, începând cu luna ianuarie 2022, o persoană, cunoscând prin prisma funcţiei publice deţinute starea de vădită vulnerabilitate a unei victime cu handicap mintal accentuat permanent (lipsită de suport familial şi de locuinţă), ar fi adăpostit-o în condiţii improprii, la ferma de animale pe care ar deţine-o, în scopul exploatării prin muncă”, a transmis IPJ Dâmbovița.
Edilul poate contesta decizia magistraților de la Tribunalul Dâmbovița

DIN ACEEAŞI CATEGORIE

Ziua Comunei Bucșani: o sărbătoare a comunității, familiei și a performanței!

Aurelian Cotinescu: „România are nevoie de o flotă modernă și credibilă pentru a-și apăra interesele la Marea Neagră”

LIDERII PNL, ABSENȚI DE LA ZIUA COMUNEI SĂLCIOARA! PRIMARII LIBERALI S-AU ÎNTREȚINUT DE ZOR CU LIDERUL CONSILIULUI JUDEȚEAN DÂMBOVIȚA, CORNELIU ȘTEFAN!

PRIMĂRIA TÂRGOVIȘTE ANUNȚĂ O NOUĂ ACȚIUNE DE DEZINSCEȚIE PRIN PULVERIZARE AERIANĂ

COMUNA VULCANA PANDELE, COMUNICAT DE PRESĂ PRINVIND ÎNCEPEREA PROIECTULUI: „Reabilitare, modernizare, consolidare si dotare sala de sport Scoala Gimnaziala Vulcana-Pandele „

august 16, 2026