După patru ani de pauză, Blocul Operator al Spitalului Orășenesc Găești a fost redeschis! Prima intervenție chirurgicală, realizată într-o unitate complet modernizată!
Un moment important pentru sistemul medical din Găești a avut loc astăzi, odată cu redeschiderea Blocului Operator al Spitalului Orășenesc Găești. După patru ani în care în unitatea medicală nu s-au mai efectuat intervenții chirurgicale, prima operație a fost realizată într-un bloc operator complet modernizat și dotat la standarde europene.
Anunțul a fost făcut de primarul orașului, Alexandru Iorga, care a subliniat importanța investiției pentru comunitatea locală.
„Astăzi este o zi importantă pentru orașul nostru: după 6 ani în care la Spitalul Orășenesc Găești nu s-a mai operat, se realizează prima intervenție chirurgicală în blocul operator complet modernizat. După punerea în funcțiune a aparatului RMN, facem încă un pas important pentru sănătatea comunității noastre”, a transmis edilul.
Acesta le-a mulțumit medicilor care formează echipa chirurgicală a spitalului – dr. Cristian Nicolae Popa, dr. Mohammad Jamal Barazi, dr. Cristian Dumitru, dr. Laurențiu Huc și dr. Iulian Ulmamei – pentru profesionalismul și implicarea de care au dat dovadă.

Potrivit primarului, în cadrul Spitalului Orășenesc Găești pot fi efectuate din nou intervenții de chirurgie generală, obstetrică-ginecologie și urologie, oferind astfel locuitorilor din Găești și din localitățile învecinate posibilitatea de a beneficia de tratament aproape de casă, în condiții moderne și de siguranță.
La rândul său, managerul Spitalului Orășenesc Găești, Alexandra Pavel, a prezentat principalele investiții realizate în cadrul proiectului de modernizare.
Echipa medicală consolidată a spitalului este pregătită să asigure asistență pentru :
-Chirurgie generala (inclusiv colecistectomii laparoscopice, hernii, apendicite etc.).
– Obstetrica – ginecologie (intervenții chirurgicale complexe și monitorizare post-operatorie).
– Urologie si alte proceduri programate sau de urgenta.
Pacienții pot beneficia de operații decontate prin Casa de Asigurări de Sănătate (CAS). Sunt necesare:
1. Bilet de trimitere de la medicul de familie sau medicul specialist.
2. Cardul de sănătate primit de la CNAS.
3. Adeverință de salariat sau cupon de pensie care atestă calitatea de asigurat.
Pentru informații suplimentare, programări și detalii legate de consultatiile pre-operatorii din Ambulatoriul de Specialitate, vă rugăm să contactați direct unitatea medicala la numerele afisate online.
„Transmitem cele mai sincere mulțumiri și întreaga noastră recunoștință
– Echipei medicale și auxiliare, pentru dăruirea, profesionalismul și efortul depus în organizarea noului spațiu, asigurându-se că totul funcționează perfect pentru siguranța pacienților.
-Autorităților și instituțiilor partenere, pentru susținerea constantă, implicarea administrativă și resursele alocate pentru ca acest proiect vital să devină realitate.
-Tuturor celor care, direct sau indirect, au sprijinit acest demers prin idei, muncă, logistică sau încurajări, transformând un obiectiv ambițios într-o realizare concretă.
Această reușită demonstrează că, atunci când ne unim eforturile pentru un scop comun – sănătatea și binele oamenilor –, lucrurile mari devin posibile.”a transmis Alexandra Pavel, managerul Spitalului Orășenesc Găești

Reprezentanții spitalului au precizat că pacienții pot beneficia de intervenții chirurgicale decontate prin Casa de Asigurări de Sănătate, în baza unui bilet de trimitere, a cardului de sănătate și a documentelor care atestă calitatea de asigurat. Programările și consultațiile preoperatorii se realizează prin Ambulatoriul de Specialitate al spitalului.