CORNEȘTI: PRIMARUL RADU STANCU, VIZITĂ LA INVESTIȚII IMPORTANTE DIN COMUNĂ, AFLATE ÎN IMPLEMENTARE

Prima pagină » Administratie » CORNEȘTI: PRIMARUL RADU STANCU, VIZITĂ LA INVESTIȚII IMPORTANTE DIN COMUNĂ, AFLATE ÎN IMPLEMENTARE

În comuna dâmbovițeană Cornești se lucrează de zor la mai multe investiții importante. În această dimineață, Radu Stancu, primarul comunei a mers în teren pentru a verifica stadiul lucrărilor la proiectul de extindere a rețelei de gaze în satul Bujoreanca și la sala de sport care se află în prin proces de construire. Sala de sport este o investiție importantă ce se desfășoară prin Compania Națională de Investiții , PNDL II. Lucrarea are o valoare de 5.700.000 lei.  

Comuna Cornești  are în plin proces de implementare mai multe investiții foarte importante

Este vorba despre amenajare centru civic  pentru comuna Cornești, cu o valoare de 1.080.000 de lei. Prin Programul Județean de Dezvoltare Locală, Consiliul Județean Dâmbovița a asigurat aici 420.000 de lei pentru implementarea investiției. Un alt poriect important este  înființarea centrului de zi pentru persoane vârstnice, cu o valoare de  2.890.000 de lei, sursă de finanțare Programul Operațional Regional și construire sediu administrativ , cu o valoare de 3.400.000 de lei, prin PNDL II.

DIN ACEEAŞI CATEGORIE

Lucrările la rețelele de apă și canalizare avansează în comuna Văcărești. Primarul Ionuț Irinel Badea monitorizează zilnic șantierele!

Primăria Titu declanșează o amplă campanie de combatere a insectelor dăunătoare! Timp de o săptămână se vor face tratemnte aviochimice!

ZECI DE CAMERE DE SUPRAVEGHERE VOR FI MONTATE ÎN TOATĂ COMUNA CRÂNGURILE! PRIMARUL COSTIN BARBU A SEMNAT CONTRACTUL DE FINANȚARE!

ALEXANDRU IORGA, BILANȚ LA 6 LUNI DE MANDAT! CARE SUNT REALIZĂRILE ȘI PROIECTELE AFLATE ÎN DERULARE!

Primarul George Georgescu invită locuitorii din Produlești la „Cursa Bicicletelor 2026″

iunie 27, 2026