CORNELIU ȘTEFAN ANUNȚĂ CĂ PEȘTERA IALOMIȚIE A FOST REDESCHISĂ ȘI INDICĂ TRASEUL PENTRU A AJUNGE LA FESTIVALUL PEȘTERA-PADINA

Prima pagină » Administratie » CORNELIU ȘTEFAN ANUNȚĂ CĂ PEȘTERA IALOMIȚIE A FOST REDESCHISĂ ȘI INDICĂ TRASEUL PENTRU A AJUNGE LA FESTIVALUL PEȘTERA-PADINA

„Se ajunge în cele mai bune condiții în Platoul Padina pe drumul de pe partea dreaptă a Lacului Bolboci. Astfel, weekend-ul acesta putem merge, în siguranță, la Festivalul „Peștera-Padina”.Și vremea se anunță numai bună pentru cele 3 zile de concerte pe care Consiliul Județean Dâmbovița le organizeză începând de vineri, 23 iulie, până duminică, 25 iulie. Și încă o veste bună! Peștera Ialomiței a fost redeschisă. Apele s-au retras, iar totul a revenit la normal.” a anunțat Corneliu Ștefan, președintele Conisliului Județean Dâmbovița

DIN ACEEAŞI CATEGORIE

Lucrările la rețelele de apă și canalizare avansează în comuna Văcărești. Primarul Ionuț Irinel Badea monitorizează zilnic șantierele!

Primăria Titu declanșează o amplă campanie de combatere a insectelor dăunătoare! Timp de o săptămână se vor face tratemnte aviochimice!

ZECI DE CAMERE DE SUPRAVEGHERE VOR FI MONTATE ÎN TOATĂ COMUNA CRÂNGURILE! PRIMARUL COSTIN BARBU A SEMNAT CONTRACTUL DE FINANȚARE!

ALEXANDRU IORGA, BILANȚ LA 6 LUNI DE MANDAT! CARE SUNT REALIZĂRILE ȘI PROIECTELE AFLATE ÎN DERULARE!

Primarul George Georgescu invită locuitorii din Produlești la „Cursa Bicicletelor 2026″

iunie 25, 2026