COPIII DIN VĂCĂREȘTI MERG LA O GRĂDINIȚĂ NOUĂ, CU DOTĂRI DE TOP! OBIECTIVUL A FOST INAUGURAT ÎN ACEASTĂ DIMINEAȚĂ ÎN PREZENȚA AUTORITĂȚILOR JUDEȚENE

Zeci de copii din Văcărești au trecut pragul, în această dimineață, într-o grădiniță nouă! Noua instituție are dotări moderne și cuprinde 3 săli de clasă , spații de joacă, băi cu duș, vestiar, spațiu de depozitare pentru alimente și cabinet medical.


Obiectivul a fost inaugurat în această dimineață în prezența lui Corneliu Ștefan, președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Lucianei Cristea, vicepreședintele Consiliului Județean Dâmbovița, parlamentarilor Radu Popa și Cramen Holban și a secretarului de stat Ionuț Săvoiu.
Primarul Romică Stoica se mândrește cu noua investiție finalizată și mulțumește tuturor celor care au fost implicați în acest proiect.
„Început de an perfect, pentru micuții din comuna noastră! Sunt bucuros că în fiecare moment, echipa condusă de Corneliu Ștefan, este alături de cetățenii din comuna noastră. Despre felul în care arată grădinița, nu pot spune multe. Deși am fost pe șantier aproape zilnic, rezultatul este uimitor.”a declarat Romică Stoica, primarul comunei Văcărești

„Un început de an școlar cum nu se poate mai potrivit! În această dimineață, la Văcărești, am inaugurat o nouă grădiniță de care se vor bucura zeci de copii din comună. Investiția realizată de administrația condusă de primarul Romică Stoica era mai mult decât necesară pentru întreaga comunitate. Felicitări pentru această realizare, iar celor mici le dorim să se bucure sănătoși de tot ce le oferă noua lor grădiniță.” a transmis Corneliu Ștefan, președintele Consiliului Județean Dâmbovița

„Pentru ei, prima zi de grădiniță înseamnă intrarea într-o nouă lume. Și cât de mult contează cum fac acest lucru! Felicitări, Romică Stoica!” a transmis Luciana Cristea , vicepreședintele Consiliului Județean Dîmbovița
