Continuă reabilitarea termică a blocurilor de locuințe din municipiul Târgoviște
Cu fonduri europene, sute de scări de bloc din municipiul reședință de județ sunt parte în proiectele de reabilitare termică accesate de administrația târgovișteană, proiecte care au o valoare ce depășește 90 de milioane de lei.

Astăzi, primarul municipiului, Cristian Stan, împreună cu cei doi viceprimari, Constantin Cozma și Cătălin Rădulescu, și cu administratorul public, Gabriel Boriga, a verificat unul din șantierele deschise în municipiu pe zona de reabilitare termică a blocurilor și a făcut din nou apel la asociațiile de proprietari și la târgovișteni să nu rateze aceste finanțări, să fie de acord cu lucrările de anvelopare, să completeze documentația pusă la dispoziție de administrație și să ia astfel parte la transformarea municipiului.
Discutăm din nou despre reabilitarea termică a blocurilor de locuințe din municipiul Târgoviște. Această activitate de atragere de finanțări este în acest moment practic în plină desfășurare.
Avem două proiecte importante. Unul în valoare de aproape 50 de milioane de lei, al doilea în valoare de aproape 40 de milioane de lei, cu contracte de finanțare semnate la acest moment.
Suntem la blocurile G, se mai lucrează, după cum știți, la blocurile A, la blocul 81, de asemenea se mai lucrează la blocurile J, avem lucrări la X-uri, urmează să semnăm contract de finanțare pentru blocul numărul 26, de asemenea pentru blocul din microraionul 5, strada Ion Ghica, astfel încât în perioada imediat următoare vor debuta lucrările și la aceste blocuri.
Vreau să mai precizez că, în afară acestor programe de care discutăm, mai avem încă aproximativ 100 de scări de bloc care sunt în acest moment la faza de pregătire a documentațiilor și încercăm să răspundem tuturor solicitărilor pe baza documentațiilor complete pe care le-am primit de la asociație de proprietari. Și vreau să reiau această discuție pe care am mai avut-o. Blocurile sunt proprietate private, integral.
Primăria nu deține spații în blocurile de locuințe. Așa că, pentru a se putea beneficia de finanțare, este obligatoriu: să existe asociație de proprietari să fie completată documentația pe care noi o punem la dispoziție. Sunt foarte mulți târgovișteni care-mi trimit mesaje, care mă întreabă – „domnule, noi de ce nu?” Motivele sunt simple.
Fie documentația nu a fost depusă deloc, fie documentația este incompletă și așa mai departe. Noi vrem să răspundem tuturor solicitărilor, de aceea am spus că avem în afara intervențiilor care sunt în lucru acum și pe care le vedeți și în spatele nostru, mai avem încă 100 de scări de bloc pe care le pregătim în vederea accesării, în principal, pe programul național.
Dar, fără concursul asociației de proprietari și fără acordul proprietarilor de apartamente nu se pot realiza asemenea lucrări. Colegii mei de la Direcția de Management Proiecte vă pot pune la dispoziție toate documentele, dar este imperios necesară puțină implicare. Lucrările de care discutăm sunt complexe, vizează schimbarea tâmplăriei, termosistem, de asemenea sunt lucrări care au în vedere sisteme alternative de producere a energiei și așa mai departe, schimbarea instalației electrice pe scară în funcție de ceea ce s-a constatat la fiecare bloc. Dar pentru a putea să realizăm aceste lucrări este nevoie de concursul asociației de proprietari. Și asta vreau să subliniez, pentru că sunt foarte mulți oameni care spun, „Domne, la noi de ce nu?” Nu are cum administrația locală, oricât de bine intenționată ar fi, să intre pe o proprietate privată fără un mandat din partea asociației de proprietari și a proprietarilor.
Cam asta este în linii mari. Este cea mai importantă perioadă de accesare a fondurilor europene pe zona de reabilitare termică. Am vorbit de aproximativ 90 de milioane de lei, contracte de finanțare semnate la această dată, plus încă aproximativ 40 de milioane contracte de finanțare care sunt în așteptare și care vor fi semnate, sunt convins, în perioada următoare”, a declarat Cristian Stan, primarul municipiului Târgoviște.