CONDUCEREA PSD DÂMBOVIȚA, ÎNTÂLNIRI CU ORGANIZAȚIILE DIN ZONELE RĂCARI, TITU ȘI GĂEȘTI

Prima pagină » Politica » CONDUCEREA PSD DÂMBOVIȚA, ÎNTÂLNIRI CU ORGANIZAȚIILE DIN ZONELE RĂCARI, TITU ȘI GĂEȘTI

Conducerea PSD Dâmbovița a continuat seria întâlnirilor cu organizațiile din teritoiu unde s-au făcut analize referitoare la rezultatele obținute la alegerile locale și europarlamentare din data de 9 iunie. Ieri, conducerea partidului s-a întâlnit cu organizațiile din zonele Răcari, Titu și Găești.

“Ne-am întâlnit astăzi cu primarii, viceprimarii și președinții de organizații PSD din zonele Răcari, Titu și Găești.

În perspectiva alegerilor parlamentare și prezidențiale, am discutat aplicat despre rezultatele localelor și europarlamentarelor din 9 iunie.

Cel mai bun scor politic obținut vreodată de PSD Dâmbovița trebuie menținut și la alegerile care se apropie.

Încrederea dâmbovițenilor este cel mai bun argument pentru a nu slăbi ritmul investițiilor pe care l-am impus în ultimii ani, mai ales că proiectele majore din județul Dâmbovița au fost un efort de echipă al PSD.

Relația onestă pe care o avem cu dâmbovițenii rămâne punctul forte al PSD Dâmbovița, iar respectarea angajamentelor luate reprezintă garanția unor rezultate bune și la alegerile prezidențiale și parlamentare.” a anunțat Corneliu Ștefan, președintele PSD Dâmbovița.

DIN ACEEAŞI CATEGORIE

DEPUTATUL PNL, AURELIAN COTINESCU, CRITICĂ DUR REACȚIILE PSD LA REFORMELE DIN COMPANIILE DE STAT ALE PREMIERULUI BOLOJAN

Ziua în care PSD votează „Fără Bolojan”! Corneliu Ștefan: „Astăzi nu se votează pentru un partid! Astăzi se votează pentru români! „

Aurelian Cotinescu (PNL Dâmbovița), atac la adresa lui Sorin Grindeanu: „Pregătește fuga!”

PSD Dâmbovița a decis: guvern fără USR și fără Ilie Bolojan. Victor Ponta îi felicită pentru curaj!

Deputatul Aurelian Cotinescu: „România are nevoie de investiții energetice, nu de blocaje în instanță”

mai 25, 2026