COMUNA TĂTĂRANI INTRĂ ÎN CARANTINĂ PENTRU 14 ZILE

Prima pagină » Administratie » COMUNA TĂTĂRANI INTRĂ ÎN CARANTINĂ PENTRU 14 ZILE

HOTĂRÂREA NR 107/14.04.2021

privind propunerea instituirii carantinei zonale pentru comuna Tătărani (cu satele apartinătoare Gheboieni,Tătărani și Căprioru), județul Dâmbovița

Având în vedere:

  • Prevederile Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificările și completările ulterioare;
  • Prevederile Legii nr. 136/2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătăţii publice în situaţii de risc epidemiologic şi biologic;
  • Prevederile Ordinului Ministrului Sănătății nr. 1309/2020 privind modalitatea de aplicare a măsurilor de prevenire și limitare a îmbolnăvirilor cu SARS-CoV-2;
  • Prevederile Hotărârii Guvernului nr. 432/2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 13 aprilie 2021, precum și stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19;
  • Adresa nr. 8274/13.04.2021 a Direcției de Sănătate Publică Dâmbovița, înregistrată la Instituția Prefectului – Județul Dâmbovița cu nr. 3976/13.04.2021, prin care se înaintează raportul privind analiza evoluției cazurilor SARS-CoV-2 în comuna Tătărani , raport în care se propune măsura de carantină zonală a comunei Tătărani (cu satele aparținătoare Gheboieni, Tătărani, Căprioru);
  • Avizul nr. 6219/13.04.2021 de carantină zonală pentru comuna Tătărani (cu satele aparținătoare Gheboieni, Tătărani, Căprioru), județul Dâmbovița, emis de către Institutul Național de Sănătate Publică, înregistrat la Instituţia Prefectului – Judeţul Dâmbovița cu nr. 3977/13.04.2021;

În considerarea aprobării tacite a proiectului de hotărâre nr. 107, comunicat spre analiză și dezbatere Comitetului Județean pentru Situații de Urgență la data de 14.04.2021,

În temeiul art. 10 din Regulamentul-cadru privind structura organizatorică, atribuţiile, funcţionarea şi dotarea comitetelor şi centrelor operative pentru situaţii de urgenţă, aprobat prin H.G. nr. 1491/2004, adoptă prezenta

HOTĂRÂRE:

  • Art. 1. (1) Se propune, începând cu data de 15.04.2021, ora 12.00, pentru o perioadă de 14 zile, până în data 29.04.2021, ora 12.00, instituirea măsurii de carantină zonală a comuneiTătărani (cu satele aparținătoare Gheboieni, Tătărani, Căprioru, județul Dâmbovița.

(2) Perimetrul vizat de măsura prevăzută la alin. (1) este delimitat de următoarele coordonate geografice:

        Latitudine:                          Longitudine:

 1   45°02’05.02341″N   25°15’11.41157″E

 2   45°02’05.54080″N   25°15’15.76806″E

 3   45°02’06.70818″N   25°15’27.57641″E

 4   45°02’07.64427″N   25°15’35.76613″E

 5   45°01’31.87584″N   25°16’03.11746″E

 6   44°59’34.87864″N   25°16’57.22805″E

 7   44°58’27.47260″N   25°17’09.11829″E

 8   44°58’34.24883″N   25°16’15.90316″E

 9   44°59’24.07101″N   25°15’56.29942″E

10   45°00’26.19644″N   25°15’48.90114″E

11   45°01’31.76165″N   25°15’15.72741″E

12   45°01’52.58594″N   25°14’51.16552″E

13   45°01’56.94910″N   25°15’11.60942″E

Art. 2. Este strict interzisă intrarea/ieșirea din zona carantinată prin alte zone și căi de acces decât cele deschise circulației publice de pe drumurile naționale, județene, comunale și forestiere.

Art. 3. Circulația și staționarea în spații publice a persoanelor sunt interzise, cu excepția motivelor bine justificate, pe baza declarației pe propria răspundere, legitimației de serviciu sau a adeverinței eliberate de angajator. Modelul declarației pe propria răspundere este prevăzut în anexa la prezenta hotărâre și face parte integrantă din aceasta.

Art. 4. În zona prevăzută la art. 1 alin. (2) se instituie următoarele măsuri obligatorii pentru toate persoanele care se află permanent sau tranzitează zona menționată la art. 1:

1. Identificarea tuturor persoanelor cu domiciliul, reședința ori adresa declarată în zona menționată la art. 1 alin. (2) și introducerea acestora în bazele de date dedicate;

2. Limitarea la maximum a deplasării persoanelor și monitorizarea permanentă a respectării acestei măsuri. Ieșirea persoanelor din locuință este permisă doar pe bază de declarație pe propria răspundere, legitimație de serviciu sau adeverință eliberată de angajator, după caz;

3. În intervalele orare 500– 2200 (pentru zilele de luni, marți, miercuri și joi), respectiv 5.00-20.00 (pentru zilele de vineri, sâmbătă și duminică) în interiorul zonei menționate la art. 1 alin. (2) se interzice circulația tuturor persoanelor în afara locuinței/gospodăriei, cu următoarele excepții:

a) deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi;

b) deplasarea pentru asigurarea de bunuri care acoperă necesitățile de bază ale persoanelor, precum și bunuri necesare desfășurării activității profesionale;

c) deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță, precum și pentru achiziționarea de medicamente;

d) deplasările scurte, în apropierea locuinței/gospodăriei, legate de activitatea fizică individuală a persoanelor (cu excluderea oricăror activități sportive de echipă), cât și pentru nevoile animalelor de companie/domestice;

e) deplasarea în scopul donării de sânge/plasmă la centrele de transfuzie sanguină;

f) deplasarea în scop umanitar sau de voluntariat;

g) deplasarea pentru realizarea de activități agricole;

h) deplasarea producătorilor agricoli pentru comercializarea de produse agroalimentare;

i) îngrijirea sau administrarea unei proprietăți din altă localitate;

j) participarea la programe sau proceduri în centrele de tratament;

k) pentru achiziția, service-ul, efectuarea ITP sau alte operațiuni de întreținere a vehiculelor, activități care nu pot fi efectuate în localitatea de domiciliu;

l) eliberarea de documente necesare pentru obținerea unor drepturi prevăzute de lege;

m)  deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/însoțirea copilului, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori decesul unui membru de familie;

n) participarea la activități religioase;

o)  deplasări în afara localităților ale persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicției, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane, și care poate fi dovedit prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei;

p) deplasări ale persoanelor pentru administrare de vaccin împotriva SARS-CoV-2.

4. În intervalele orare 2200-500 (pentru zilele de luni, marți, miercuri și joi), respectiv 2000-500 (pentru zilele de vineri, sâmbătă și duminică), circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei este permisă numai pentru motivele prevăzute la pct. 3 lit. a), c), m) și o).

5. În/din zona menționată la art. 1 alin. (2) este permisă intrarea/ieșirea pentru:

a) transportul de marfă, indiferent de natura acestuia, al materiilor prime și resurselor necesare desfășurării activităților economice în localitatea carantinată, precum și aprovizionarea populației;

b) persoanele care nu locuiesc în zona carantinată, dar care desfășoară activități economice sau în domeniul apărării, ordinii publice, securității naționale, sanitare, veterinare, situațiilor de urgență, administrației publice locale, asistenței și protecției sociale, judiciare, serviciilor de utilitate publică, agriculturii, alimentației publice, comunicațiilor și transporturilor;

c) persoanele care locuiesc în zona carantinată și desfășoară activitatea profesională în afara zonei carantinate;

d) persoanele care realizează activități agricole sau pentru comercializarea de produse agroalimentare;

e) deplasarea din alte motive justificate, precum îngrijirea/însoțirea copiilor/membrilor de familie, îngrijirea unei/unui rude/afin sau a unei persoane aflate în întreținere, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități, decesul unui membru de familie;

f) deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță;

g) urgențe medicale.

6. Pentru verificarea motivului deplasării în interes profesional, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităților abilitate, legitimația de serviciu, adeverința eliberată de angajator sau o declarație pe propria răspundere.

7. Pentru verificarea motivului deplasării în interes personal, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităților abilitate, o declarație pe propria răspundere, completată în prealabil.

8. Declarația pe propria răspundere trebuie să cuprindă numele și prenumele, data nașterii, adresa locuinței/gospodăriei/ locului activității profesionale, motivul deplasării conform celor prevăzute la art.4, data completării și semnătura.

9. Se permite tranzitarea comunei Tătărani pentru cetățenii care nu au domiciliul pe raza acesteia, fiind interzisă oprirea/staționarea în comună.

10. Prin grija administrației publice locale și a Inspectoratului de Poliție al Județului Dâmbovița se vor stabili căile de circulație pentru tranzitarea zonei respective și aducerea la cunoștința populației prin intermediul mass-media a acestei măsuri.

11. Slujbele religioase cu caracter colectiv se pot oficia în lăcașurile de cult, fără accesul publicului, putând fi transmise în mass-media sau online. 

12. Slujbele religioase cu caracter privat (botezuri, cununii, înmormântări) se pot oficia în lăcașurile de cult, cu participarea a maximum 16 persoane (număr ce include și persoanele care oficiază slujba religioasă).

13. Este permis accesul credincioșilor în lăcașurile de cult pentru rugăciuni cu caracter individual, astfel încât să fie asigurată o suprafață minimă de 4 mp pentru fiecare persoană și o distanță de minimum 2 m între persoane.

14. Slujbele religioase care se vor oficia în aer liber se vor desfășura cu menținerea distanței de 1,5 m între persoane.

 15. La toate slujbele religioase trebuie respectate regulile de protecție sanitară stabilite prin Ordinul comun al ministrului sănătății și al ministrului afacerilor interne, emis în temeiul art.45 și al art.71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările și completările ulterioare.

16. Controlul măsurilor privind limitarea deplasării persoanelor în/din comuna Tătărani, județul Dâmbovița, și asigurarea ordinii publice se vor realiza de către Inspectoratul de Jandarmi Județean Dâmbovița sau Inspectoratul de Poliție al Județului Dâmbovița, după caz.

Art. 5. În zona prevăzută la art. 1 alin. (2) se interzic următoarele activități:

1. organizarea de evenimente private (nunți, botezuri, mese festive etc.) în spații închise și deschise;

2. organizarea de evenimente și/sau activități private pentru copii în spații închise, cum ar fi locuri de joacă, spații de tip after-school etc.;

3. activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, inclusiv al teraselor, în interiorul și exteriorul clădirilor (se pot comercializa produse alimentare în regim catering – livrare la domiciliu);

4. activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc, indiferent de locațiile amplasate – cu excepția celor care comercializează bilete de tip LOTO, pariuri și lozuri, conform adresei INSP nr. 19941/2020 și a Hotărârii CNSU nr.60/2020;

5. activitatea cu publicul a structurilor de primire turistice, cu excepția cazării persoanelor care efectuează deplasări în interes profesional;

6. organizarea și desfășurarea activităților de tipul spectacolelor și/sau concertelor;

7. organizarea și desfășurarea activităților culturale, științifice, artistice sau de divertisment în spații închise sau deschise;

8. toate activitățile și competițiile sportive, individuale sau colective, care se desfășoară în spații închise sau deschise, cu excepția celor profesioniste organizate de federațiile de profil.

Art. 6. (1) (1) Pentru zilele de luni, marți, miercuri și joi, se instituie obligația pentru operatorii economici care desfășoară activități de comerț/prestări de servicii în spații închise și/sau deschise, publice și/sau private, să își organizeze și să își desfășoare activitatea în intervalul orar 5.00-21.00, iar pentru zilele de vineri, sâmbătă și duminică, în intervalul orar 5.00-18.00, cu următoarele excepții:

  1. Pentru zilele de luni, marți, miercuri și joi, în intervalul orar 21.00-05.00, respectiv pentru zilele de vineri, sâmbătă și duminică, în intervalul orar 18.00-05.00, operatorii economici pot activa doar în relaţia cu operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu;
  2. unitățile farmaceutice, benzinăriile, operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu, precum și operatorii economici din domeniul transportului rutier de persoane care utilizează autovehicule cu capacitate mai mare de 9 locuri pe scaune, inclusiv locul conducătorului auto, și cei din domeniul transportului rutier de mărfuri care utilizează autovehicule cu masa maximă autorizată de peste 2,4 tone își pot desfășura activitatea în regim normal de muncă, cu respectarea normelor de protecție sanitară.

(2) Prin excepție de la prevederile alin. (1), în data de 23 aprilie 2021 operatorii economici care desfășoară activități de comerț/prestări de servicii în spații închise și/sau deschise, publice și/sau private își pot organiza și desfășura activitatea în intervalul orar 5.00-20.00, iar în intervalul orar 20.00-5.00, operatorii economici pot activa doar în relația cu operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu.

 (3) Se limitează numărul de persoane în incinta magazinelor, cu respectarea normelor de distanțare fizică, cu asigurarea pentru clienți a unei suprafețe de 4 mp (din suprafața utilă a magazinului) și cu păstrarea distanței de 2 m între persoane.

Art. 7. Operatorii economici publici și privați care desfășoară activități de transport persoane și care tranzitează zona carantinată vor putea efectua opriri în stațiile proprii pentru urcarea sau coborârea călătorilor. Activitatea acestora se va desfășura prin ocuparea a 50% din locurile existente pe scaun în fiecare vehicul și cu respectarea normelor de protecție sanitară stabilite în perioadă stării de alertă pentru prevenirea răspândirii SARS-CoV-2, în următoarele condiții:

– Administratorii vor dezinfecta mijloacele de transport după fiecare cursă efectuată;

–  Pasagerii vor purta masca de protecție pe tot parcursul călătoriei;

–  Numărul de pasageri permis în fiecare mijloc de transport va fi egal cu jumătate din numărul locurilor de pe scaun existente în fiecare mijloc de transport;

–  Se va respecta circuitul de urcare/coborâre în mijlocul de transport. Accesul pasagerilor se va realiza pe ușa din față, iar coborârea pe ușa din spate.

Art. 8. În conformitate cu prevederile Hotărârii CNSU nr. 5/2021 și ordinului comun ME și MS nr.3235/93/2021, cursurile de învățământ se vor desfășura în comuna Tătărani, judeţul Dâmbovița, doar în sistem online.

Art. 9. Direcția de Sănătate Publică Dâmbovița va întreprinde următoarele:

(1) Analizarea oportunităților și prioritizarea testării persoanelor, transmiterea solicitărilor de sprijin cu materiale sanitare și personal de specialitate către Institutul Național de Sănătate Publică/Ministerul Sănătății;

(2) Stabilirea unui calendar periodic pentru dezinfectarea spațiilor publice, la un interval de 48 de ore, și urmărirea îndeplinirii acestuia de către unitatea administrativ-teritorială în cauză;

(3) Îndrumarea și implicarea medicilor de familie de pe raza localității în monitorizarea din punct de vedere medical a persoanelor izolate/carantinate la domiciliu și acordarea asistenței medicale a populației din zona respectivă (femei gravide, persoane în program de hemodializă, pacienți oncologici etc.);

(4) Supravegherea colectării deșeurilor medicale în cadrul contractual cu cabinetele medicilor de familie și asigurarea respectării normelor specifice acestei activități.

 Art. 10. (1) Nerespectarea măsurilor prevăzute de prezenta hotărâre atrage răspunderea disciplinară, civilă, contravențională sau penală, în conformitate cu prevederile art. 64 din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificările și completările ulterioare.

 (2) Sunt abilitate să verifice respectarea măsurilor de mai sus categoriile de personal prevăzute de art. 67 din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificările și completările ulterioare.

 Art. 11. Alte măsuri pentru prevenirea și combaterea răspândirii SARS-CoV-2, precum și pentru soluționarea unor probleme deosebite pe perioada carantinei vor fi stabilite prin Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției Dâmbovița (telefon 0245 613761, e-mail: cjcci.db@gmail.com).

 Art. 12. Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Basarab I“ al Județului Dâmbovița asigură transmiterea mesajelor de avertizare prin sistemul RO-ALERT către populația din comuna carantinată, cu măsurile ce trebuie respectate pe timpul instituirii carantinei.

  • Art. 13. Prin grija Secretariatului Tehnic Permanent al Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Dâmboviţa, prezenta hotărâre se publică pe site-ul Instituţiei Prefectului – Judeţul Dâmboviţa (Secţiunea: Activităţi_Situaţii de Urgenţă)și se transmite Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă şi Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă în vederea emiterii Ordinului Şefului Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă privind instituirea măsurii de carantină zonală pentru comuna Tătărani (cu satele aparținătoare Gheboieni, Tătărani, Căprioru) , judeţul Dâmbovița, cât și membrilor Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Dâmbovița.

PREȘEDINTELE C.J.S.U. DÂMBOVIȚA

PREFECT,

dr. ing. AURELIAN POPA

DIN ACEEAŞI CATEGORIE

ORAȘUL TITU A ÎMBRĂCAT STRAIE DE SĂRBĂTOARE, IAR MOȘUL A AJUNS AL TOȚI COPIII DIN INSTITUȚIILE DE ÎNVĂȚĂMÂNT – VIDEO!

ȘI TU POȚI FACE MINUNI! ALĂTURĂ-TE OAMENILOR CU SUFLET CARE VOR SĂ CONSTRUIASCĂ O CASĂ NOUĂ COPIILOR DIN DOICEȘTI CARE AU RĂMAS PE DRUMURI DIN CAUZA UNUI INCENDIU DEVASTATOR

NOI INVESTIȚII ÎN INFRASTRUCTURA RUTIERĂ DIN ANINOASA! VLĂDUȚ NICUALE A SEMNAT UN NOU CONTRACT CU CONSILIUL JUDEȚEAN! VIDEO!

RADU NICOLAE GEORGESCU, ANUNȚ IMPORTANT PENTRU LOCUITORII COMUNEI GURA FOII!GEORGESCU : “Este cea mai mare veste pentru comuna Gura Foii”

PRIMĂRIA PRODULEȘTI ANUNȚĂ ȘEDINȚĂ ORDINARĂ A CONSILIULUI LOCAL ÎN DATA DE 29.11.2024

© 2023 Exclusivdb. All rights reserved.