CĂMINUL CULTURAL DIN BĂLENI INTRĂ ÎN REABILITARE ȘI CONSOLIDARE

Prima pagină » Administratie » CĂMINUL CULTURAL DIN BĂLENI INTRĂ ÎN REABILITARE ȘI CONSOLIDARE

La Băleni, în județul Dâmbovița, continuă investițiile!  Florea Mușat, primarul comunei, a anunțat că vor începe lucrările de reabilitare a caminului cultural din Băleni. Clădirea veche nu a mai fost reabilitată de mai bine de 20 de ani.

“Acest obiectiv a fost pentru mine de importanță majoră, din anul 2012, însă , după pauza de patru ani, am revenit în 2016 și am reușit să atrag fonduri pe Gal Dobra-Băleni, pentru un poroiect de modernizare a acestui important lăcaș cultural din satul Băleni Sârbi. Valoarea proiectului este de 809.140 ron. În situația actuală, noi avem următorul stadiu: am avut din 2018 documentația aprobată în Consiliul Local, contract de finanțare cu AFIR pe PDNR pentru această sumă, a fost licitația publică, care a durat ceva, și în acest moment am depus la AFIR Dâmbvoița documentația de licitație pentru avizare. Dorim ca în termen cât mai rezonabil, să zicem 15 zile, să ne dea avizul, ca să putem să depunem proiectul tehnic și să dăm drumul autorizației de construire. Va fi o consolidare a acestui cămin cultural, fiindcă știe toată lume în ce situație a fost. Este o clădire veche, în care inițial a funcționat Banca Populară.”a declarat Florea Mușat, primarul comunei Băleni.

În prezent, în acet loc își are sediul și biblioteca comunală, însă edilul spune că va propune mutarea acesteia într-un alt spațiu. Conform proiectului, lucrările de consolidare și reabilitare vor trebui finalizate pâna în anul 2023. Proiectul are valoarea de peste 800 mii lei și este finanțat prin PNDR- Grupul de Acțiune Locală Ialomița de Jos.

DIN ACEEAŞI CATEGORIE

Comuna Ulmi anunta  finalizarea lucrarilor pentru proiectul ”INFIINȚAREA UNUI CENTRU DE COLECTARE A DESEURILOR PRIN APORT VOLUNTAR IN COMUNA ULMI, JUDETUL DAMBOVITA”

CORNELIU ȘTEFAN, apel către parlamentarii de Dâmbovița pentru susținerea amendamentelor la buget

Primăria Morteni începe eliberarea adeverințelor APIA pentru fermieri

Fermierii din comuna Șelaru sunt invitați să depună cererile de plată APIA pentru anul 2026

Corneliu Ștefan, prezent la Bruxelles la cea de-a 170-a sesiune plenară a Comitetului European al Regiunilor

martie 16, 2026