ACȚIUNE DE DEZINSECȚIE AVIOCHIMICĂ ÎN ORAȘUL GĂEȘTI
„În perioada 16–24 iulie 2026, pe întreaga suprafață a orașului Găești se vor desfășura acțiuni de dezinsecție aviochimică pentru combaterea țânțarilor, muștelor, căpușelor și a altor insecte de disconfort.
Substanța utilizată: K-Othrine
Doza aplicată: 6–10 litri/hectar, conform prevederilor contractuale.
Recomandări pentru cetățeni:
– evitați, pe cât posibil, staționarea în zonele în care se desfășoară tratamentele;
– închideți ferestrele în timpul aplicării tratamentelor, dacă aeronava acționează în apropierea locuinței;
– spălați fructele și legumele înainte de consum și evitați expunerea alimentelor în aer liber în timpul tratamentelor.
– proprietarii de animale de companie sunt rugați să evite plimbarea acestora în zonele tratate până la uscarea soluției;
– apicultorii sunt rugați să ia toate măsurile necesare pentru protejarea familiilor de albine pe perioada desfășurării acțiunilor de dezinsecție.
Tratamentele vor fi efectuate în funcție de condițiile meteorologice, iar data și intervalul orar al fiecărei acțiuni vor fi comunicate în prealabil prin canalele oficiale ale Primăriei Orașului Găești.
Această acțiune face parte din programul Primăriei Orașului Găești de combatere a insectelor de disconfort, având ca obiectiv protejarea sănătății publice și asigurarea unui mediu cât mai sigur și mai confortabil pentru toți cetățenii.
Vă mulțumim pentru înțelegere și sprijin!”a transmis Alexandru Iorga, primarul orașului Găești