ACCIDENT CU TREI VICTIME PE CENTURA TÂRGOVIȘTEI

Prima pagină » Eveniment » ACCIDENT CU TREI VICTIME PE CENTURA TÂRGOVIȘTEI

La data de 10 iunie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgoviște au fost sesizați prin SNUAU 112 cu privire la faptul că s-a produs un accident rutier.

Polițiștii s-au deplasat la fața locului, pe strada Laminorului, unde au constatat că s-ar fi produs o coliziune între două autoturisme, iar unul dintre acesta ar fi fost proiectat într-un alt autovehicul.

În urma impactului, trei persoane au fost rănite, fiind transportate la spital.

Polițiștii efectuează cercetări, urmând să stabilească cu exactitate toate împrejurările producerii accidentului rutier. Șoferul vinivat de producerea accidentului era băut, având o alcoolemie peste limita legală, nu deținea permis de conducere și a fugit de la locul accidentului. Surse: polițiștii îl vor reține pe șoferul băut.

DIN ACEEAŞI CATEGORIE

CRISTIAN CÂRNU, CUNOSCUTUL INFLUENCER DÂMBOVIȚEAN, ESTE VIZAT ÎN DOSARUL DE ÎNȘELĂCIUNE ÎN CARE S-AU FĂCUT PERCHEZIȚII ÎN ACEASTĂ DIMINEAȚĂ

Antonio Bragă, tânărul “fenomen” care cucerește lumea sporturilor de contact, a semnat contract de manageriere cu Academia “Cătălin Zmărăndescu”! La doar 15 ani are în palmares zeci de medalii de aur și 6 titluri de campion european!

SPECTACOLUL PRIMĂVERII ÎN DÂMBOVIȚA, LA DĂRMĂNEȘTI! GRĂDINA CU BUJORI ÎȘI DESCHIDE PORȚILE!

DESCINDERI ÎN DÂMBOVIȚA ÎNTR-UN DOSAR DE PROXENETISM, ȘANTAJ ȘI CAMĂTĂ

POLIȚIST ATACAT CU PIETRE LA RACOVIȚA! UN AGENT A TRAS CU PISTOLUL DIN DOTARE!

mai 10, 2026