A FOST SEMNAT CONTRACTUL PENTRU REABILITAREA, EXTINDEREA ȘI MODERNIZAREA SECȚIEI PRIMIRI URGENȚE DE LA SPITALUL JUDEȚEAN TÂRGOVIȘTE

Prima pagină » Actualitate » A FOST SEMNAT CONTRACTUL PENTRU REABILITAREA, EXTINDEREA ȘI MODERNIZAREA SECȚIEI PRIMIRI URGENȚE DE LA SPITALUL JUDEȚEAN TÂRGOVIȘTE

“Astăzi, am semnat contractul pentru reabilitarea, modernizarea și extinderea Unităţii de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Județean de Urgență Târgoviște.

Prin acest proiect, dâmbovițenii vor beneficia de cele mai bune condiții de prim ajutor, dar vom și crește calitatea actului medical.

De asemenea, această extindere va asigura servicii care lipsesc din sistemul de urgențe al spitalului și va separa cazurile nonvitale de cele vitale, fapt care este de un real ajutor pentru medicii celui mai important spital din județul nostru.

Valoarea totală a lucrărilor prin care se vor crea spații generoase, dotate cu aparatura necesară, se ridică la peste 8 milioane de lei.

Astfel, vom avea:

-un tronson de clădire nou dedicat urgențelor vitale;

-spațiile urgențelor nonvitale și pediatrice modernizate,

-dar vom achiziționa și aparatură și dotări de ultimă generație din care enumăr doar o parte din acestea:

10 monitoare de funcții vitale;

4 defibrilatoare;

4 electrocardiografe;

1 aparat de radiologie digitală;

1 sistem de perfuzie sub presiune;

2 truse instrumentar chirurgical;

2 aspiratoare secreții;

2 injectomate cu infuzomate;

1 ventilator portabil;

1 stație centrală de monitorizare;

1 ecograf staționar;

1 monitor triaj cu manșete de diferite mărimi (pentru urgențele pediatrice);

mobilier pentru spațiile de așteptare;

tărgi transport pacienți.

Termenul de finalizare a lucrărilor de extindere, modernizare și reabilitare este decembrie 2023.” a anunțat Corneliu Ștefan, președintele Consiliului Județean Dâmbovița

DIN ACEEAŞI CATEGORIE

PERCHEZIȚII DE AMPLOARE ÎN DÂMBOVIȚA, LA TRAFICANȚI DE DROGURI

PERCHEZIȚII ÎN DÂMBOVIȚA! POLIȚIȘTI AU GĂSIT 9 ARME DE VÂNĂTOARE DEȚINUTE ILEGAL!

Evenimentele perfecte încep cu detaliile: Luxuria Fest aduce eleganța rustică în aer liber

O nouă generație cu ADN de campion! Copiii lui Cătălin Zmărăndescu au cucerit aurul la Milano!

Compania de Apă Târgoviște, mesaj de Paște pentru toși abonații

aprilie 23, 2026