LUCRĂRI AMPLE LA ANINOASA! ANUNȚUL PRIMARULUI VLĂDUȚ NICULAE!
Lăcrări ample se desfășoară în comuna Aninoasa, conduă de primarul Vlăduț Niculae. Edilul a anunțat că a fost asfaltată intersecția străzilor Popa Marin cu Aleea Sinaia (DN71), care reprezenta un real pericol pentru circulația rutieră, din cauza stării carosabilului.
“Intersecția străzilor Popa Marin cu Aleea Sinaia (DN71), reprezenta un pericol, mai ales din cauza stării carosabilului care îngreuna accesul și ieșirea din satul Săteni. Azi am reușit să remediem această problemă! Chiar dacă procedurile legale sunt destul de stufoase și comunitățile noastre sunt afectate de jocurile politice de nivel înalt, nu cedăm. Ne facem treaba cu determinare și în perioada imediat următoare, veștile bune pentru locuitorii satului Săteni și nu numai, nu vor întârzia să apară!” a anunțat Vlăduț; Niculae, primarul comunei Aninoasa.


Lucrări ample se desfășoară și lîn zona celui mai important obiectiv turistic din comună, Mănăstirea Viforâta.
“Una dintre cele mai vizitate zone din comuna Aninoasa, este Mănăstirea Viforâta. Dacă în incinta acesteia se lucrează susținut pentru reabilitarea și consolidarea bisericii “Sfântul Gheorghe”, azi au început și lucrările de construire a rigolelei de scurgere a apelor pluviale, proiect care va înfrumuseța întreaga zonă și totodată va elimina riscul producerii de inundații!” a anunțat Vlăduț Niculae.

